monitorulcj.ro Menu
Politică

Traian Băsescu: Forţarea votului pentru noul Guvern fără modificarea programului riscă atacarea la CC

Preşedintele Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Palatul Cotroceni, că noul Guvern trebuie să aibă "măcar o legitimitate parlamentară" şi a precizat că programul vechi al Guvernului nu poate fi continuat, având în vedere că "o parte a proiectului USL nu mai există".

”Nu se poate continua cu un program în care este menţionat USL-ul când USL nu se mai află la guvernare. O parte a proiectului USL nu mai există. Trebuie respectată Constituţia şi guvernul trebuie instalat legitim. Sigur, este greu să mai existe legitimitate atunci când din guvern fac parte UNPR, UDMR, care au fost şi în guvernul Boc, dar măcar o legitimitate parlamentară trebuie să avem. Interesul României este să aibă un guvern legitim, nu este vorba de un joc politic”, a declarat Traian Băsescu în timpul unei conferințe de presă.

Preşedintele Băsescu a susţinut că, dacă nu se va asuma răspunderea Guvernului pe programul de guvernare, atunci "va exista atacarea la Curtea Constituțională” şi va trebui să aştepte până când se pronunţă Curtea.


"Dacă nu procedăm aşa (asumarea răspunderii - n.r.), va fi imposibilă instalarea Guvernului în noaptea aceasta. Va exista atacarea la Curtea Constituţională şi va trebui să aştept până se pronunţă Curtea Constituţională asupra hotărârii. Nu este nicio contradicţie, nu voi aştepta în niciun caz un eventual efect al unei moţiuni de cenzură pe asumarea răspunderii pe program, voi valida miniştrii în noaptea asta. Dar, dacă nu se trece prin asumare programul, sunt obligat să aştept până Curtea Constituţională se pronunţă pe un eventual atac al hotărârii la CC. Cred că drumul de urmat este acesta", a adăugat Traian Băcescu.

Potrivit preşedintelui, forţarea unui vot fără modificarea programului de guvernare are două riscuri: să fie atacată la Curtea Constituțională de 50 de membri ai Parlamentului, ceea ce se va întâmpla, şi să se declanşeze conflictul între Preşedinţie şi Parlament.


”Voi valida miniştrii în noaptea asta, dar dacă nu se trece prin asumare programul sunt obligat să aştept până când CC se pronunţă asupra unui eventual atac la Curtea Constituţională. Nu am predispoziţie să las un precedent care poate fi invocat după ce îmi termin mandatul ca fiind un precedent constituţional. Victor Ponta mi-a promis că încearcă să rezolve această problemă. I-am prezentat variantele care pot fi: un atac din Parlament, un conflict inter-instituţional declanşat de preşedinte. Nu vreau să acţionăm pe principiul "merge şi aşa”, vreau să avem un guvern legitim şi vreau să prevenim atacuri la Curte”, a mai adăugat președintele Traian Băsescu.