monitorulcj.ro Menu
Politică

Ofertele pentru linia de tramvai, încă în evaluare

Deşi primarul Sorin Apostu anunţase iniţial că, până la finalul săptămânii trecute, va fi anunţat câştigătorul licitaţiei pentru reabilitarea liniei de tramvai pe tronsoanele Mănăştur – Piaţa Gării şi Piaţa Gării – Bulevardul Muncii, comisia de licitaţie nu a finalizat încă evaluarea ofertelor.

„Încă se mai aşteaptă să sosească răspunsuri la ultimele clarificări cerute. Cel mai probabil, un rezultat final vom avea undeva la finalul acestei săptămâni”, a precizat purtătoarea de cuvând a municipalităţii, Oana Buzatu. După analiza documentaţiei tehnice au fost calificate trei dintre firmele participante la licitaţie – ISAF, Mari-Vila şi Swietelsky. Vă reamintim că ofertele depuse în cadrul licitaţiei pentru modernizarea liniei de tramvai, proiect finanţat din fonduri europene, au fost deschide la începutul lunii martie în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Au fost depuse şapte oferte din partea următoarelor firme: Alpine SA, Balzola Construcţii SRL, ISAF – Societate de Semnalizări şi Automatizări Feroviare SA, Mari-Vila Com SRL, Martin Rose România, Societatea de Construcţii în Transporturi Bucureşti SA şi Swietelsky Baugesellschaft GmbH. Iniţial, ofertele ar fi trebuit să fie deschise în data de 11 februarie, însă asocierea dintre companiile Concefa Sibiu şi Impresa Pizzarotti a contestat procedura. Contestaţia viza existenţa unor posibile defecţiuni tehnice în sistemul de licitaţie online, probleme care ar fi dus la imposibilitatea depunerii la timp a ofertei Concefa – Impresa Pizzarotti. Cu toate acestea, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins contestaţia şi a dispus continuarea procedurii de licitaţie.