Politică
UDMR îşi bagă “regiunile” în Constituţia lui Băsescu
Proiectul de modificare a Constituţiei nu este pe placul UDMR, care vine cu propria variantă de regiuni de dezvoltare, iniţiativă care datează din 2005.
Udemeriştii nu văd cu ochi buni unele dintre propunerile de modificare a Constituţiei şi nu îi dau proiectului prea mari şanse să “treacă” în această legislatură.
Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor şi membru al Comisiei Juridice, deputatul Mate Andras (foto), a declarat pentru monitorul că UDMR nu este de acord “în totalitate” cu modificările propuse a fi aduse legii fundamentale şi nu crede că “(modificările – n.r.) vor fi adoptate în acest mandat”.
UDMR are propria variantă de regionalizare
Mate mai susţine că, deşi nu a văzut încă textul proiectului de modificare a Constituţiei, UDMR are propria variantă a regiunilor de dezvoltare, definitivată în 2005. Astfel, varianta propusă de UDMR se referă la 16 regiuni de dezvoltare economică şi nu prevede şi o reformă administrativă.
“Nu dorim Parlament unicameral, de exemplu; nici în ce priveşte regiunile de dezvoltare nu suntem în totalitate de acord, dar Parlamentul decide, nu preşedintele. Avem proiectul nostru de dezvoltare a regiunilor”, a explicat Mate Andras.
Vă reamintim că preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, încă de la începutul anului că legea privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare se numără printre priorităţile Uniunii pentru 2011-2012.
Regiuni, da, dar nu etnice
Vă reamintim că preşedintele Traian Băsescu a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că proiectul de modificare a Constituţiei introduce ideea de “regiuni”, iar dacă acestea vor fi acceptate de Parlament va fi “foarte bine”.
Şeful statului a subliniat, însă, că organizarea regiunilor nu trebuie să se bazeze pe criterii etnice, ci pe criterii sociale şi economice. “De ce optez pentru această organizare? Pentru că, în principiu, cred că diminuarea cheltuielilor cu aparatul de stat, fie că este vorba de aparatul central sau aparatul local, este la fel de importantă. Ar putea fi simplificată (birocraţia - n.r.) eventual prin organizarea unor astfel de structuri administrative la nivelul unor regiuni, dar nu pe criterii etnice, repet, ci pe criterii care să ţină cont de echilibrele sociale şi economice ale regiunii”, a explicat şeful statului.
Vă reamintim că textul proiectului de modificare a Constituţiei nu a ajuns încă la Parlament lucrurile nefiind încă “bătute în cuie”, preşedintele Traian Băsescu declarând duminică, la Covasna, că acesta ar putea fi trimis Legislativului după Paşti.