monitorulcj.ro Menu
Politică

CĂLIN POPESCU TĂRICEANU, AL DOILEA OM ÎN STAT: Este noul preşedinte al Senatului

Călin Popescu Tăriceanu a fost ales, luni, în funcţia de preşedinte al Senatului, obţinând 93 de voturi.

Tăriceanu a fost ales prin vot secret pe buletine de vot. Marius Obreja şi Dumitru Oprea au fost ceilalţi doi candidaţi, relatează realitatea.net.

Tăriceranu a fost ales în funcţia de preşedinte al Senatului, obţinând 93 de voturi, în timp ce candidatul PNL, Marius Obreja, a obţinut 45 de voturi, iar cel al PDL, Dumitru Oprea, 15 voturi. Alte patru voturi au fost anulate.


Anterior acestei decizii, liderul PNL Crin Antonescu a catalogat colaborarea fostului liberal Călin Popescu Tăriceanu cu USD ca fiind jenantă și rușinoasă.

Afirmațiile vin după ce Tăriceanu a confirmat luni că el este propunerea oficială a USD pentru fotoliul de la Senat, vacant după demisia lui Antonescu.