monitorulcj.ro Menu
Politică

Tişe îi face cetăţeni de onoare pe foştii şefi ai judeţului

Printre cei care ar putea primi titlul onorific se numără şi predecesorii săi în funcţie Marius Nicoară (PNL) şi Ioan Rus (PSD). Ei vor fi recompensaţi pentru „implicarea în viaţa publică şi dezvoltarea judeţului”.

 

Patru foşti preşedinţi ai Consiliului Judeţean vor primi titlul de “cetăţean de onoare al judeţului Cluj – «Clujean de onoare»”, un proiect de hotărâre în acest sens fiind inclus pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi.

 

Astfel, la propunerea preşedintelui în funcţie, Alin Tişe, foştii preşedinţi Victor Romulus Constantinescu, Ioan Rus, Şerban Graţian şi Marius Nicoară ar putea deveni „clujeni de onoare”, dacă forul judeţean îşi va da acordul în acest sens.

„Preşedinţilor Consiliului Judeţean Cluj din anul 1992 şi până în prezent le-a revenit misiunea de a promova şi apăra interesele judeţului Cluj şi ale locuitorilor pe care i-au reprezentat într-o perioadă caracterizată de reaşezarea întregului sistem economico-social după noi reguli specifice economiei de piaţă, dar şi de modificări fundamentale ale sistemului administrativ românesc, ale locului şi rolului tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice în cadrul administraţiei publice”, se arată în referatul anexat proiectului de hotărâre.

În acelaşi documente se mai precizează că printre meritele foştilor preşedinţi ai forului judeţean se numără şi „capacitatea demonstrată de a întruni consensul în cadrul deliberativului judeţean şi de a depăşi barierele şi influenţele impuse de apartenenţa la un anumit partid politic, aspect relevat inclusiv de numărul foarte mare al hotărârilor de consiliu judeţean care au fost adoptate cu unanimitatea sau majoritatea covârşitoare a voturilor consilierilor judeţeni”. Alte merite enumerate sunt: activitatea laborioasă şi implicarea în viaţa publică şi dezvoltarea judeţului în decursul mandatelor de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, calităţile manageriale deosebite demonstrate în repetate rânduri şi puse în slujba interesului public, precum şi promovarea unor idei inovatoare în asigurarea dezvoltării judeţului Cluj. „Totodată, preşedinţii Consiliului Judeţean Cluj au reuşit ca în luarea deciziilor să adopte şi să implementeze o serie de măsuri care au contribuit semnificativ la instaurarea unui climat de bună înţelegere şi la aprofundarea integrării diferitelor minorităţi etnice în viaţa comunităţii, transformând caracterul multietnic şi multicultural al judeţului Cluj într-un atu, acesta devenind astfel un model de bune practici în domeniu”, se mai arată în referatul menţionat.

Înmânarea diplomei de „Clujean de Onoare” şi a plachetei realizate în acest sens celor patru foşti preşedinţi ai Consiliului Judeţean urmează să aibă loc în cadrul unor ceremonii publice.