Politică
Băsescu, politicienilor maghiari: Oricine poate fi EXPULZAT în plin sejur, dacă nu respectă legile
Președintele Traian Băsescu a vorbit, joi seară, despre problema maghiară, afirmând că nu va tolera pe teritoriul României mesaje care contravin Constituției, scrie b1.ro.
”În ceea ce ne priveste, obiectivul nostru e ca oamenii politici maghiari să nu utilizeze perioadele de campanie electorală pentru declarații care contravin Constituției, statului de drept și comportamentului unui oaspete”, a declarat șeful statului.
Și noi, politicienii români, și eu am făcut campanii în alte țări în rândul cetățenilor români cu drept de vot la alegerile din România. Dar niciodată nu mi-am permis în Spania să spun ce să facă cei din Catalunia sau să am abordări separatiste”, a explicat Traian Băsescu.
”Întotdeauna, mesajul nostru în dispoara a fost de respect pentru legea din statul în care românii își desfășoară activitatea. E mesajul pe care îl transmit și politicienilor maghiari care în perioada următoare s-au anunțat în număr mare. Nu voi tolera mesaje care să contravină Constituției României”, a arătat președintele.
”Oricine poate fi expulzat cu ușurință dacă nu respectă legile și Constituția României”, a mai spus el.
”Joc politic antimaghiar fac liderii maghiari care vin aici și ne spun cum să ne organizăm aministrativ, ce să modificăm în Constituție, cum să ne purtăm cu cetățenii români. Nu cred că românii au tot atâtea drepturi în Ungaria cât au minoritarii maghiari în România”, a subliniat Băsescu.
”Lecții de la politicieni maghiari nu primim în ce privește modul în care tratăm minoritățile, ar putea să ia ei exemplu de la noi”, a precizat șeful statului.
”În ce privește declarația liderului Jobbik, trebuie să-i transmit că statul român îi cunoaște foarte bine activitatea și nu ne luăm după presă. Știm și discursul de la Tg Mureș, și declarațiile prin care cerea să lăsăm de-o parte relațiile româno-maghiare și să forțăm autonomia Ținutului Secuiesc. Știm foarte bine și discursurile antisemite ale domnului. Să fie convins că știm foarte bine activitatea lui politică”, a afirmat Traian Băsescu.