monitorulcj.ro Menu
Politică

Norica Nicolai, susţinută de PNL Cluj la alegerile europene, a economisit peste 300.000 de euro

Liberala Norica Nicolai, cea care deschide lista la alegerile din mai, susţinută de organizaţia de la Cluj a economisit după cinci ani de mandat în PE peste 300.000 de euro, potrivit declaraţiei sale de avere.

Dacă la începutul mandatului de europarlamentar, vicepreşedintele PNL intra în alegeri cu 12.000 de lei şi 7.000 de euro, la cinci ani distanţă economiile sale au sporit: 13.899 de lei şi 302.266 de euro, scrie Mediafax.

În plus, europarlamentarul PNL a acordat un împrumut de 10.000 de euro unei persoane fizice.


Pe de altă parte, în cei cinci ani a achitat datorii către bănci în valoare de 28.700 de euro.

Nicolai şi-a sporit colecţia de bijuterii şi obiecte de artă, de la o valoare de 5.000 de euro în 2009, la 14.000 de euro la încheierea actualului mandat în PE. Colecţia de tablouri a rămas însă la aceeaşi valoare, respectiv 10 opere de artă estimate la 8.500 de euro.


Şi-a păstrat proprietăţile

De asemenea, europarlamentarul PNL şi-a păstrat proprietăţile declarate în 2009, respectiv un teren de 6.168 de metri pătraţi în Baloteşti (Ilfov), o casă de 256 de metri pătraţi în aceeaşi localitate, precum şi apartamentul din Bucureşti, cu o suprafaţă de 100 de metri pătraţi.

Totodată, Nicolai a păstrat cele două autoturisme deţinute, un BMW şi o Toyota.


Europarlamentarul PNL a beneficiat în 2013 de deconturi pentru transport şi diurne de 107.091 de euro, iar în 2014 de 24.696 euro, la care s-au adăugat 4.299 de euro lunar pentru cheltuielile generale cu întreţinerea cabinetelor sale.

În 2013 a mai obţinut indemnizaţie de la Parlamentul European de 74.365 euro, iar în 2014 de 18.591 euro, în vreme ce soţul său a obţinut de la Patronatul Naţional Român un venit de 63.624 de lei. La veniturile familiei s-au adăugat şi câte 400 de euro lunar din închirierea apartamentului deţinut în Capitală, tranzacţiile pe piaţa de capital care au reprezentat 1.000 de euro şi alţi 350 de euro de la Administraţia Fiscală Generală din Belgia.