monitorulcj.ro Menu
Politică

Senatul respinge alegerea primarilor dintr-un singur tur

Plenul Senatului a respins propunerea legislativă care prevedea alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin.

Propunerea de lege, iniţiată de mai mulţi parlamentari PDL şi PSD, a fost respinsă cu 45 de voturi “pentru”, 43 de voturi “împotrivă” şi o abţinere. Documentul aflat astăzi în dezbaterea senatorilor prevedea că “este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în primul tur de scrutin”, iar al doilea tur de scrutin are loc doar în caz de balotaj. În expunerea de motive care însoţeşte proiectul legislativ, iniţiatorii susţin că această modificare este necesară “având în vedere criza financiară care afectează grav bugetul de stat şi cele locale, dar şi pentru un tratament egal în ceea ce priveşte alegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene”. Proiectul legislativ a fost iniţial semnat şi de parlamentari ai PNL, însă aceştia şi-au retras ulterior semnăturile. Legea privind alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin este organică, iar Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz.           Agerpres