Politică
Azi în Parlament- Cordoş cere explicaţii în privinţa învăţământului de tip social
Senatorul PSD de Cluj Alexandru Cordoş a adresat o interpelare având ca subiect sistemul de acreditare şi evaluare periodică a instituţiilor de învăţământ tip „cazuri sociale”.
Interpelarea senatorului Cordoș a fost înaintată premierului Victor Ponta şi ministrului Educaţiei Remus Pricopie:
„În municipiul Turda, judeţul Cluj, funcţionează Grădiniţa Socială „Acoperământul Maicii Domnului” de pe lângă Parohia Ortodoxă Oprişani II, care asigură o formă de pregătire pentru copii din zonă proveniţi din familii (cazuri sociale, familii dezorganizate, etc.).
Actualele fonduri sunt insuficiente funcţionării aşezământului şi asigurării unui învăţământ care să respecte toate standardele educaţionale în vigoare.
Hotărârea de Guvern nr. 712/2009 – „Pentru aprobarea Regulamentului privind taxele şi tarifele pentru autorizarea şi controlul activităţilor nucleare şi pentru modificarea unor acte normative privind taxe şi tarife percepute pentru unele prestări de servicii stabileşte valoarea tarifelor pentru evaluarea în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar public şi privat”, nu abordează situaţiile în care se acreditează şi evaluează o instituţie de învăţământ de tip „cazuri sociale”, reglementând doar taxele pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar public şi privat.
Având în vedere costurile necesare funcţionării unei astfel de instituţii de învăţământ, precum şi faptul că acestea se realizează fără nici un cost din partea statului, ar fi oportun dacă aceste instituţii sociale ar beneficia de reducerea sau scutirea de la plata taxelor acreditării sau evaluării periodice pentru instituţiile de tip „cazuri sociale”.
Deşi s-au făcut nenumărate demersuri legale, pe care le anexăm, nu s-a găsit o soluţie viabilă în acest caz, iar in prezent singura grădiniţă de acest gen din zonă este pe cale de a se desfiinţa.
Stimate domnule prim-ministru, stimate domnule ministru, apreciind preocupările dumneavoastră privind egalitatea de şanse a copiilor, vă rog să-mi precizaţi care este punctul de vedere al Guvernului şi al Ministerului Educaţiei Naţionale referitor la acest caz concret, precum şi cu privire la completarea sau modificarea legislaţiei actuale în acest sens?“.