monitorulcj.ro Menu
Politică

“Nu există o dezbatere privind modernizarea PDL”

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan susţine, pe blog, că în PDL lipseşte o soluţie de modernizare şi consolidare a formaţiunii.

 

Potrivit Ralucăi Turcan, partidul are nevoie urgentă de “o perspectivă de redresare electorală pentru alegeri”.

“Au trecut deja două săptămâni de campanie internă şi în dezbaterea din partid nu s-a conturat încă nicio soluţie clară de modernizare a PDL. În aceste două săptămâni, discuţiile s-au purtat exclusiv pe două direcţii: fie s-a discutat despre candidaţi şi despre cine pe cine susţine, fie am avut în vedere teme de guvernare. Problema este că între aceste două discuţii, nu există şi o dezbatere privind un proiect de modernizare şi consolidare a PDL. Nu se conturează încă o direcţie clară de modernizare, de asumare a unor greşeli şi de corectare a lor, răspunzând astfel solicitărilor pe care electoratul le are de la PDL, pentru alegerile din 2012”, scrie Raluca Turcan. Ea susţine că este necesară o evaluare politică care să aducă schimbări în PDL. “Un astfel de proiect intern, deşi este complementar reformelor de la guvernare, funcţionează, însă, distinct şi vizează evaluarea politică a acţiunilor PDL şi îndreptarea lucrurilor care nu au mers bine. PDL trebuie să decidă asupra unor schimbări la nivelul partidului - plecând chiar de la solicitările electoratului - care să-l consolideze politic în perspectiva alegerilor din 2012”, mai scrie vicepreşedintele PDL.