monitorulcj.ro Menu
Politică

Întâlnire la vârf, România-Moldova

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, s-a întâlnit ieri, cu ocazia vizitei oficiale la Bucureşti, cu şeful statului, Traian Băsescu, şi cu reprezentanţi ai partidelor politice din România.

Lupu i-a mulţumit lui Băsescu pentru sprijinul financiar acordat Republicii Moldova şi a precizat că o parte din aceşti bani au fost direcţionaţi înspre diminuarea consecinţelor ultimelor inundaţii. La rândul său, Traian Băsescu a declarat că România încurajează Republica Moldova să rămână unită “ori de câte ori avem ocazia, şi în mod direct şi în interiorul organismelor europene”, însă prelungirea crizei politice “nu face bine şi există riscul să diminueze interesul europenilor pentru Republica Moldova”.