monitorulcj.ro Menu
Politică

Băsescu: Îi promit lui Ponta că îl 2016, PMP îl va scoate de la guvernare

Preşedintele Traian Băsescu i-a promis, aseară, la B1 TV, premierului Victor Ponta că, în 2016, Partidul Mişcarea Populară (PMP) îl va scoate de la guvernare. Șeful statului a precizat că va fi consultantul acestui partid, după terminarea mandatului.

Preşedintele a arătat că premierul este deranjat de PMP pentru că acesta ştie ceea ce ştie şi el, şi anume potenţialul de creştere al acestui partid.

"Eu îi promit că în 2016, acest partid îl scoate de la guvernare, la alegerile parlamentare", a spus Băsescu la B1, precizând că nu PMP singur va face acest lucru, ci cu aliaţi.


Șeful statului a mai precizat că după terminarea mandatului, va dori să fie consultantul PMP.

"Obiectivul meu este să fiu un consultant pentru acest partid, după ce îmi termin mandatul, şi să îl fac să ajungă la 30%. Am mai făcut un partid să ajungă la 35%, pe urmă a spus că din cauza mea nu au mai putut să crească, dar nu îi văd crescând acum, că eu am plecat de acolo", a mai spus şeful statului.


Totodată, șeful statului a spus că el crede că Victor Ponta va fi înlăturat de propriul partid, dacă PSD va pierde alegerile prezidenţiale, întrucât această formaţiune politică urmăreşte să controleze instituţii precum SRI, DIICOT sau DNA.

"Dacă PSD pierde funcţia prezidenţială, unde miza e să pună sub control numirile la DNA, DIICOT, Parchet General şi Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi SRI, care le produce mari daune (...), dacă nu dau preşedintele României, cred că Ponta zboară. Ponta e în situaţia în care ori câştigă prezidenţialele, ori pierde tot. El, dacă îşi face iluzii că îl ţine PSD prim-ministru în condiţiile în care nu le dă satisfacţia punerii sub control a DNA, SRI, DIICOT şi Înaltei Curţi, se înşeală. Joacă! nu joacă la prezidenţiale, zboară", a declarat Traian Băsescu.