monitorulcj.ro Menu
Politică

Florin Popescu scapă din nou de arestare, în Parlament

Sursa foto rnews.ro

Şedinţa Camerei Deputaţilor în care trebuia să se supună la vot ridicarea imunităţii deputatului Florin Popescu a fost suspendată, marţi, din lipsă de cvorum.

Şedinţa a debutat, conform programului, la ora 12.30, dar a fost suspendată imediat de către preşedintele de şedinţă, Viorel Hrebenciuc, care a constatat lipsa cvorumului.

Hrebenciuc a cerut un vot de test şi a constatat că la plen sunt prezenţi doar 138 de deputaţi care au introdus cartela pentru vot.


"E lipsă de cvorum", a spus Hrebenciuc, după care a suspendat şedinţa.

Anterior, Camera Deputaţilor a fost reunită în plen, în şedinţa de dimineaţă, unde au fost dezbateri generale pe diferite proiecte înscrise pe ordinea de zi.


Deputatul Remus Cernea a cerut să se facă prezenţa la dezbaterile generale, secretarul Nicolae Mircovici precizând, la tribună, că au semnat condica de prezănţă 209 deputaţi, cvorumul de şedinţă fiind de 203.

Mircovici a precizat că există cvorum de şedinţă.


În cadrul acestor dezbateri, grupurile PDL, PNL şi PPDD au anunţat, prin reprezentanţii lor, că vor vota în favoarea cererii de arestare preventivă.