monitorulcj.ro Menu
Politică

ACI a pierdut contestaţia pentru sala polivalentă

Sala Polivalentă va fi construită de firma sibiană Con-A, care a oferit cel mai bun preţ la licitaţia organizată de Primărie. Firma clujeană ACI, cea care se află în fruntea consorţiului ce construieşte “Cluj Arena”, a pierdut contestaţia depusă la Tribunalul Cluj împotriva soluţiei date de Primărie în cazul licitaţiei pentru execuţia sălii polivalente de 7.000 de locuri. Contractul a fost adjudecat în favoarea firmei sibiene Con-A, care a avut cel mai bun preţ la licitaţia organizată de Primărie.

La licitaţia care a avut loc în luna noiembrie au fost trei oferte. Cel mai bun preţ a fost oferit Con-A, 50,9 milioane de lei fără TVA, la polul opus fiind oferta ACI. Compania clujeană a solicitat un preţ de 91,8 milioane de lei fără TVA, în timp ce Dafora s-a prezentat la licitaţie cu o ofertă de 88,2 milioane de lei. Termenul de execuţie propus a fost acelaşi de către toţi cei trei ofertanţi şi anume 36 de luni.

Valoarea estimată a investiţiei a fost cuprinsă între 52,5 şi 105,1 milioane de lei, sursa de finanţare precizată fiind bugetul local şi alte surse constituite conform legii.

Potrivit documentaţiei de licitaţie, sala polivalentă va avea un minimum de 7.070 de locuri cu anexele sportive şi tehnice aferente. Proiectul mai cuprinde şi un parking cu o capacitate de aproximativ 400 de locuri. „Accesul auto spre parking se realizează de pe latura vestică a sălii multifuncţionale, respectiv din strada Uzinei Electrice, prin două rampe auto cu control acces direct în subsolul amenajat pe un nivel. Accesul va fi controlat prin intermediul unor bariere automate şi se va face contracost. Camerele video vor asigura supravegherea întregii suprafeţe de intrare în parking. Totodată, în această zonă se impune asigurarea iluminatului cu senzori. Pentru a putea deservi întreg ansamblul format din Stadion-Turn-Sala multifuncţională, parkingul subteran a fost dimensionat pentru a putea permite parcarea a minimum 446 de maşini”, se specifică în caietul de sarcini ce a stat la baza licitaţiei.