monitorulcj.ro Menu
Politică

Securitatea “Cluj Arena”, verificată de UEFA şi FRF

O delegaţie a UEFA şi FRF s-a aflat ieri la Cluj-Napoca pentru a inspecta stadionul „Cluj Arena”. Inspecţia a vizat în principal securitatea şi circuitul spectatorilor pe stadion în cadrul evenimentelor.

„Din partea UEFA au venit un oficial pe securitate şi unul pe transmisii media, care au fost invitaţi de arhitecţi şi proiectanţi pentru a lămuri ultimele detalii înainte de inaugurarea arenei. S-au interesat de locurile pentru presă, VIP, cât şi de gazon şi de construcţia lui, şi de separarea circuitelor în stadion. Deocamdată nu au fost probleme mari, ci doar câteva chestiuni legate de compartimentare. Sunt lucruri mărunte care se vor rezolva pe parcurs. În proporţie de 95-98% suntem pe exact ceea ce se cere pentru omologare”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica, după vizita oficialilor UEFA. Aceştia au mai cerut acordul ca, în cazul în care o echipă din România se califică în Champions League să poată juca pe noul stadion construit la Cluj. Vă reamintim că, la ora actuală, lucrările la noul stadion „Cluj Arena” au ajuns la faza de realizare a suprafeţei de gazon.