monitorulcj.ro Menu
Politică

Mircea Diaconu are un "coleg" bulgar

Mircea Diaconu, singurul candidat independent care a câștigat un mandat de europarlamentar din partea țării noastre nu este singurul care a avut o campanie electorală plină de peripeții. Un candidat din Bulgaria are o poveste la fel de interesantă, el ajungând în Parlamentul European printr-o „greșeală” a 34.000 de alegători.

Inițial Mircea Diaconu a vrut candideze la europarlamentare pe lista PNL însă pe 18 martie 2014, conducerea partidului a decis, cu o majoritate de 39 la 18 voturi, scoaterea lui de pe lista initială de candidați, locul său fiind luat de liberalul Eduard Hellvig. În urma respingerii de către PNL a candidaturii sale, Mircea Diaconu a demisionat din partid și s-a încris în cursa europarlamentarelor ca independent.

La începutul lunii aprilie Agenția Națională de Integritate (ANI) anunța însă faptul că Mircea Diaconu nu va putea candida la alegerile europarlamentare din 25 mai el fiind găsit, în 2012, în stare de incompatibilitate de ICCJ pe motiv că între anii 2008 și 2011 Diaconu a fost și senator și director al Teatrului Nottara. Sentința definitivă și irevocabilă prevedea decăderea dreptului de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani. Decizia  ICCJ a venit ca o întărire deciziei ANI, care dăduse o sentință similară pe care Diaconu a atacat-o in justitie.


După mai multe procese însă, magistrații Tribunalului București (TB) au admis contestația lui Mircea Diaconu care a atacat în instanță hotărârea BEC prin care i s-a respins candidatura, astfel încât acesta a putut candida la alegerile europarlamentare. Decizia nu a fost însă definitivă.

Ales din „greșeală” de 34.000 de alegători

O situație la fel de interesantă, prin care un politician a ajuns europarlamentar, a avut loc în țara vecină, Bulgaria. În acest caz însă europarlamentarul a ajuns în această funcție din cauza unei „greșeli” a alegătorilor bulgari.


Momcil Nekov, în vârstă de 27 de ani a fost ales eurodeputat pentru că zeci de mii de alegători nu au înţeles modul în care se vota cu noul buletin la alegerile europarlamentare din Bulgaria.

Norocul lui a venit în urma introducerii unui nou sistem de vot din Bulgaria, conform căruia fiecare buletin de vot la alegerile de duminică a conţinut atât lista partidelor cât şi a candidaţilor independenţi astfel, alegătorii au putut să voteze nu numai pentru formaţiunea preferată, ci şi candidaţii preferaţi de pe liste singura condiție fiind aceea ca respectivul candidat să depăşească pragul de 5% din voturi


Momcil Nekov a fost un candidat la alegerile europarlamentare din partea Partidului Socialist Bulgar aflat la numărul 15 în lista de candidaţilor astfel că, în mod normal nu avea nicio şansă să fie ales. Şansa lui a fost însă ca, în urma tragerii la sorți, numărul lui să coincidă cu cel sub care se afla şi partidul din partea căruia a candidat și astfel un număr de 34.000 de alegători se pare că nu au înţeles prea bine la ce servesc cele două numere şi au bifat ambele.

Tânărul a fost presat să renunţe la mandat, însă a primit susţinerea filialei socialiste din Sofia şi şi-a menţinut poziţia, afirmând că „aceasta a fost voinţa alegătorilor bulgari“. Noul eurodeputat bulgar a declarat că are studii de masterat în ştiinţe politice, îşi redactează teza de doctorat şi a scris şi două volume.