monitorulcj.ro Menu
Politică

Prima sentinţă în cazul mită la Vamă: închisoare cu suspendare

O instanţă a Tribunalului Cluj a decis azi ca omul de afaceri israelian Mosche Zur să fie condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care e cercetat şi şeful Serviciul Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior din cadrul Vămii Cluj, Alain Florin Modrea.

Omul de afaceri israelian şi-a recunoscut vina şi a cerut judecarea sa în regim de urgenţă cu facilităţile prevăzute de legile reformei din justiţie, în timp ce Alain Florin Modrea este judecat în continuare. Sentinţa Tribunalului Cluj poate fi atacată la Curtea de Apel Cluj.

Vă reamintim că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Cluj au dispus, pe 17 martie, reţinerea lui Alain Florin Modrea, după ce acesta a fost prins în flagrant că lua mită. Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar a mai fost reţinut şi Mosche Zur, cetăţean israelian, administrator la SC Laura Model SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă şi dare de mită. Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că pe 16 martie Mosche Zur a primit de la un denunţător, administrator al unei societăţi comerciale din Cluj, suma de 12.000 de euro pentru a o remite lui Modrea, în scopul de a interveni pe lângă funcţionarii publici din subordine pentru întocmirea unui act de control favorabil. „În cursul lunii februarie, echipa de control din cadrul DRAOV îi comunicase denunţătorului că au fost descoperite probleme grave şi că vor fi calculate retroactiv accize, taxe vamale şi accesorii pentru mărfuri importate de firma sa în decursul a cinci ani. Astfel, pentru a-i determina pe subordonaţii săi să aplice denunţătorului o amendă în cuantum mai mic, la data de 16 martie, Alain Florin Modrea a primit de la inculpatul Zur suma de 4.000 de euro cu titlul de mită, fiind prins în flagrant de procurorii anticorupţie”, mai arată DNA în comunicat. Alain Florin Modrea a declarat că este nevinovat şi că ar fi luat banii cu împrumut.