monitorulcj.ro Menu
Politică

PSD Cluj vrea să îi premieze pe profesorii care şi-au luat Definitivatul cu 10

Consilierii judeţeni PSD Cluj vor să iniţieze un proiect prin care să îi premieze pe elevii care au luat 10 la Evaluarea Naţională, respectiv la Bacalaureat. De asemenea, în premieră şi totodată cu doar câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale, social democraţii vor să îi premieze şi pe profesorii care au luat 10 la Definitivat, în acest an.

„Urmează o ședință de Consiliu Județean unde atât eu, cât și restul colegilor, vrem să facem o hotărâre de consiliu pentru ca cei 20 de elevi de nota 10 de la Evaluarea Națională să fie premiați cu 1.000 lei. De asemenea, pe cei 10 elevi care au luat 10 la Bacalaureat vrem să îi premiem cu 2.000 lei. Pentru prima dată, dorim să îi premiem şi pe cei şapte profesori din Cluj care au obținut nota 10 la examenul de definitivat, cu câte 2.000 lei”, a declarat preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpușan.