monitorulcj.ro Menu
Politică

Seplecan, preşedinte executiv al PNL Cluj

În contextul noii alianţe dintre PNL şi PDL, la nivelul judeţului va exista o conducere paritară.

Conducerea va fi alcătuită din co-preşedinţi, cele două partide urmând să aibă acelaşi număr de funcţii.

Aceasta a fost deja conturată şi la Cluj. Noul protocol de colaborare urmează să fie „bătut în cuie“, la sfârşitul acestei săptămâni, în cadrul întâlnirilor pe care le vor avea ambele partide.  


În ce priveşte PNL Cluj, cel care conduce interimar organizaţia în acest moment este senatorul Marius Nicoară, urmând ca funcţia de preşedinte executiv să fie ocupată de consilierul judeţean Mihai Seplecan. De altfel, Seplecan a precizat că, după alegerile prezidenţiale, în urma unei înţelegeri cu Nicoară, el va prelua şi funcţia de preşedinte.

În ce priveşte funcţiile de prim-vicepreşedinţi la nivelul PNL Cluj, potrivit unor surse, doi dintre aceştia ar urma să fie deputatul Adrian Oros şi Mircea Abrudan.


De asemenea, liderii PDL sunt Daniel Buda – preşedinte şi Alin Tişe- preşedinte executiv. Totodată, din echipa de conducere a PDL Cluj va face parte şi Gabriela Rădoiu, care va ocupa funcţia de prim-vicepreşedinte, în urma fuziunii PDL cu Forţa Civică.

PDL mai are patru prim-vicepreşedinţi consilierul judeţean Alexandru Coroian, primarul localităţii Turda, Tudor Ştefănie, Mircea Moroşan- primarul de la Huedin şi Cristian Haiduc- preşedintele PDL de la Câmpia Turzii.


Fuziunea, aprobată la sfârşitul săptămânii

La sfârşitul săptămânii, cele două partide politice PNL şi PDL se întălnesc în cadrul unui congres, pentru a aproba fuziunea prin absorbţie cu Forţa Civică, statutul noului partid de dreapta, dar vor valida şi alianţa electorală care va susţine candidatul lor la preşedinţie - Alianţa Creştin Liberală.