monitorulcj.ro Menu
Politică

UPDATE: Dan Șova, urmărit penal pentru abuz în serviciu: Am calitatea de suspect

Fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova

Dan Şova a declarat miercuri dimineață, 13 august 2014, la iesirea din sediul DNA, că are calitatea de suspect într-un dosar privind contractele de la Rovinari şi Turceni, în care este acuzat de abuz în serviciu și că nu știe dacă s-a început urmărirea penală pe numele său.

UPDATE 12:20 - Şova: Am calitatea de suspect

După ieşirea de la DNA, Dan Şova a declarat că a fost chemat în legătură cu un dosar privind contractele de la Rovinari şi Turceni.

„S-au cerut lămuriri privind trei dintre contracte. Vom aduce la cunoştinţă documentele necesare. Onorariul firmei pentru aceste contracte a fost proporţional – 1,2% onorariu de succes pe baza a ceea ce firma a obţinut efectiv. Selecţia firmei s-a făcut prin cerere de ofertă, s-a primit cerere pe fax. Au fost mai multe firme, a fost şi Boştină, mai mulţi. Nu ştiu dacă s-a început urmărirea penală, nu-mi dau seama. Am calitatea de suspect. Nu s-a pomenit numele lui Victor Ponta deloc, nu are cum să fie vizat, nu este nicio legătură între dânsul şi aceste ... Banii de la Rovinari nu au ajuns niciodată la Victor Ponta”, a spus Dan Şova.


------------------------

Dan Șova s-a aflat în această dimineaţă la DNA pentru a fi informat cu privire la acuzațiile care i se aduc. El trebuie să dea explicaţii în fața procurorilor în legătură cu un contract de consultanţă pe care firma sa de avocatură l-a avut la modernizarea societăţii Turceni, informează Digi 24.ro.


ANAF a sesizat, în 2011, DNA în privinţa senatorului PSD, Dan Şova, şi a preşedintelui PSD, Victor Ponta, cu privire la scandalul Rovinari-Turceni. Cele două societăţi ar fi încheiat contracte de consultanţă de 7,7 milioane de lei cu firma de avocatură a lui Dan Şova, la intervenţia lui Victor Ponta.

Senatorul PSD Dan Şova declara, în 24 iunie, că fosta sa firmă, „Şova şi asociaţii”, a adus beneficii de câteva zeci de milioane de euro societăţilor Rovinari şi Turceni, el nefiind însă angrenat în serviciile juridice respective.