monitorulcj.ro Menu
Politică

Macovei: Avocatul Poporului să fie ales de popor, nu de partidele politice - VIDEO

Monica Macovei, candidat independent pentru funcția de președinte al României, i-a cerut astăzi Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu Ordonanța de Urgență care le permite aleșilor locali să își schimbe partidul fără să își piardă mandatul.

„O lege nu poate fi bună până astăzi, iar 45 de zile legea nu este bună, o suspendăm. Și apoi iar este bună. Asta nu se întâmplă în nicio democrație.Aşa ceva nu este constituţional. Este unul dintre argumentele pe care i le-am dat Avocatului Poporului”, a declarat Monica Macovei, după întrevederea cu Victor Ciorbea, Avocatul Poporului.

Macovei a explicat că primarii din toate partidele trebuie să fie independenți financiar. “Primarii nu trebuie să mai stea cu mâna întinsă la Guvern, la miniștri și la prefecți. Comerțul cu primari înseamnă comerț cu oameni, asta vrea să facă PSD, asta au făcut toate partidele de 25 de ani încoace”, a atras atenţia Macovei.


 


Ea a declarat că Guvernul avea cel puțin două soluții pentru o astfel de situație. “Soluția legală era să modifice legea în Parlament pentru totdeauna şi să rupem relaţiile dintre primari şi partide, să fie dați bani primarilor să-și facă proiecte pentru comunitate. O altă variantă era de a organiza alegeri locale anticipate și oamenii să decida pe cine vor primar și din ce partid”, a explicat Monica Macovei.

Candidatul independent susține modificarea Coonstituției, astfel încât Avocatul Poporului să fie avocatul românilor, și nu avocat al partidelor politice. “Atunci când voi deveni președinte, voi cere ca Avocatul Poporului să fie ales de popor, să nu mai fie ales de partidele politice. Și să reprezinte poporul în toate deciziile pe care le ia, pentru că asta este singura garanție a independenței Avocatului Poporului și a legăturii lui directe cu poporul”, a spus Monica Macovei.