monitorulcj.ro Menu
Politică

CORINA CREŢU, confirmată de Juncker pentru PORTOFOLIUL POLITICII REGIONALE – surse

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a fost confirmată de preşedintele desemnat al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, drept propunerea României pentru funcţia de Comisar European, în detrimentul actualului comisar pentru Agricultură, Dacian Cioloş.

Informaţia a fost confirmată pentru Gândul de surse de la Bruxelles, potrivit cărora Creţu ar urma să primească Politica Regională, un portofoliu foarte important, pentru care Creţu nu are însă experienţă.

Dacian Cioloş, comisarul român care a gestionat portofoliul european cu cel mai mare buget, respectiv Agricultura, a ieşit din cărţi pentru viitorul executiv european. Corina Creţu, al doilea nume din scrisoarea transmisă la Bruxelles de premierul Victor Ponta, ar fi fost confirmată de noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au declarat pentru gândul surse de la Bruxelles.


Potrivit acestor surse, Creţu, actualmente europarlamentar PSD şi vicepreşedinte al grupului Socialiştilor din Parlamentul European, ar urma să primească portofoliul Politicii Regionale. Pe scurt, Creţu va gestiona politica de coeziune şi fondurile europene.

Premierul Victor Ponta l-a informat în data de 30 iulie pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, despre cele două propuneri ale Guvernului pentru comisar european, informarea conţinând inclusiv numele celor propuşi, respectiv Dacian Cioloş şi Corina Creţu, informează MEDIAFAX.