monitorulcj.ro Menu
Politică

Alin Tişe: „PSD suspendă democrația prin ordonanță de urgență“

Senatorul PDL Alin Tişe consideră că PSD încalcă permanent Constituția României și statul de drept.

Pentru social democraţi respectarea Legii Fundamentale, a supremației sale și a legislației nu mai este obligatorie ci doar o chestiune opțională, bazată pe voința premierului, subliniază parlamentarul clujean.  

Alin Tişe a susţinut această declaraţie politică în Parlament:


„PSD consideră democratic doar ce îi convine și slujește intereselor de partid, uitând că democrația și statul de drept cuprind elemente universal valabile și obligatorii, nicidecum opționale.

Da, este adevărat că votul popular este unul din elementele-cheie ale unei democrații.


Dar la fel de important este respectul pentru construcția juridică a statutului, respectiv pentru Constituție și legi, fie organice sau ordinare.

Nu putem să avem cu adevărat un stat liber și democratic dacă invocăm doar legitimitatea votului și excludem respectarea legii!


Înainte de orice, stat de drept și democrație înseamnă respectarea legilor nu doar de către cetățeni, ci și de guvernanți! Statul de drept și democrația includ nu doar puterea, ci și opoziția; nu doar tăvălugul de ordonanțe de urgență emise de executiv, ci și consultarea publică; vocea cetățenilor, chiar și a celor care au votat partide aflate în minoritate parlamentară și deci în opoziție trebuie să se audă în executiv la fel de puternic ca vocea propriilor electori. Dar asta se întâmplă doar dacă se recunoaște cu adevărat suveranitatea poporului, nu dacă ea este încălcată.

Or, prin acțiunile partidului–stat PSD, această suveranitate, dar și legitimitatea votului acordat aleșilor locali sau respectarea legilor, a devenit opțională; ea se aprobă, se suspendă, se abrogă prin ordonanțe de urgență!


În acest ritm, în curând, PSD nu doar va guverna prin ordonanțe de urgență, ci va modifica Constituția României sau va decide rezultatul sufragiului popular tot prin ordonanță de urgență!

Și atunci, vă întreb, cu ce diferă metodele PSD-ului față de cele ale Partidului Comunist?“.