monitorulcj.ro Menu
Politică

Macovei: „Solicit, din nou, procurorului general să finalizeze anchetele în dosarele Mineriadei din 13-15 iunie 1990“

Europarlamentarul Monica Macovei consideră că decizia CEDO de astăzi, prin care România este iar condamnată pentru tergiversarea anchetării violențelor și crimelor de la Mineriadă, este o nouă dovadă că anchetele privind stabilirea celor care se fac vinovați de crimele comise la Mineriada din 13-15 iunie 1990 au fost blocate nejustificat.

Conform deciziei CEDO, citate de jurnaliști, „toate dovezile din acest caz indică existenţa elementelor constitutive ale unei crime împotriva umanităţii, comise de oficiali ai statului român, inclusiv membri ai Guvernului şi militari cu grade importante”.

„În urmă cu 3 luni, îi solicitam procurorului general, Tiberiu Nițu, respectarea Deciziei CEDO, din 13 noiembrie 2012, prin care România a fost condamnată, pentru că procurori din Parchetul General – Secția Parchetelor Militare nu i-au anchetat și trimis în judecată pe cei vinovați de crimele din timpul Mineriadei 13-15 iunie 1990. De asemenea, am cerut finalizarea de urgență a anchetelor procurorilor.

Cer astăzi din nou finalizarea rapidă și credibilă a anchetelor privind Mineriada din 13-15 iunie 1990. 
Reamintesc că am scris legea prin care am eliminat prescripția pentru omor, astfel încât din 2012, de la intrarea în vioare a legii, există baza legală pentru anchetarea sau redeschiderea anchetelor pentru cei care au comis crime direct sau prin instigare ori complicitate. 


Problema este să nu fie opriți procurorii din anchetă“, a declarat Macovei.