Politică
Undă verde pentru proiectul privind managementul deşeurilor
Proiectul urmează să fie depus spre finanţare la Bruxelles. Consiliul Judeţean a primit ieri confirmarea oficială a faptului că, în urma analizei variantei finale a aplicaţiei de finanţare aferentă proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj”, aceasta nu mai necesită niciun fel de modificări sau completări suplimentare, îndeplinind astfel condiţiile necesare în vederea depunerii la Comisia Europeană. Confirmarea vine din partea Jasper (Joint Assistance to Support Projects in European Regions), care e organismul acreditat de Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii să acorde suport şi supervizare în vederea elaborării proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj”.
„Confirmarea primită astăzi (ieri – n.r.) reprezintă un pas extrem de important în procesul de realizare în judeţul Cluj a acestui proiect referitor la implementarea unui sistem integrat de management al deşeurilor. Semnificaţia acestei confirmări o reprezintă faptul că, în urma unei analize extrem de riguroase, aplicaţia Consiliului Judeţean Cluj a fost apreciată ca fiind completă şi întrunind condiţiile necesare în vederea depunerii spre finanţare la Bruxelles. Ca urmare a acestui fapt, pînă cel tîrziu la sfîrşitul lunii ianuarie proiectul privind sistemul de management integrat al deşeurilor urmează a fi transmis Comisiei Europene. Am marcat astfel o nouă etapă în demersul de realizare la standarde europene a unui sistem integrat de colectare, tratare şi eliminare a deşeurilor menajere din întreg judeţul Cluj” a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica.
76,4 mil. euro, valoarea proiectului
În acest sens, în următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean, care va avea loc la finalul lunii ianuarie, va fi supus aprobării deliberativului judeţean studiul de fezabilitate cuprinzînd indicatorii tehnico-economici, precum şi cuantumul cofinanţării de către Consiliul Judeţean a proiectului, urmînd ca această etapă să fie îndeplinită şi de către toate cele 81 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ.
Valoarea totală a proiectului este de 76,4 milioane de euro, din care finanţarea Fondului European de Dezvoltare Regională reprezintă 38,7 milioane de euro iar finanţarea de la bugetul de stat al României va fi de 8.7 milioane de euro. Diferenţa de 28,9 milioane de euro va fi asigurată de judeţul Cluj.