monitorulcj.ro Menu
Politică

50% din banii alocați de PSD în Prahova au ajuns la Cornu!

Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale alocă circa 40 milioane de lei județului în care dețin locuințe și terenuri un fost premier condamnat la închisoare, un senator cercetat de DNA în dosarul Microsoft și soția lui Victor Ponta.

Aproape jumătate din suma total alocată județului Prahova - 12,3 milioane lei - ajunge la Cornu, comuna unde elita PSD deține mai multe terenuri și case de vacanță, potrivit observatorulph.ro, citat de hotnews.ro. Printre membrii care au locuițe în această comună se numără Adrian Nastase, Daciana Sârbu - soția premierului Ponta, Mircea Cosma (șeful CJ Prahova), Șerban Mihăilescu, familia Ioanei Petrescu (ministrul Finanțelor) sau Mișu Negrițoiu (șeful ASF).

În urma negocierilor purtate de către vicepremierul Liviu Dragnea cu președinții Consiliilor Județene în zilele de luni și marți, 39.431.021 de lei vor fi investiți în lucrări de dezvoltare și modernizare a orașelor și comunelor, dar și în infrastructura județeana prin Ordinul 1825/8.10.2014 privind finantarea unor obiective de dezvoltare a infrastructurii prin OUG 28/2013.


Potrivit sursei citate, comuna Cornu arată la fel ca una din Elveţia, străzile fiind impecabile, toate instituţiile publice au fost renovate, iar locuitorii beneficiază de toate utilităţile, inclusiv canalizare. Comuna Cornu este condusă neîntrerupt din 1992 de Cornel Nanu, membru PSD, iar bugetul generos al comunei i-a permis în acest an primarului să finanţeze cu 80.000 de lei echipa ACS Cornu la care joacă fotbalişti împrumutaţi de la cluburi importante.

Proiectele cu cei mai mulți ani primiți de la BUGETUL NAȚIONAL

Proiectele din Cornu sunt finanțate direct din bugetul național, nu din fonduri europene, iar cei mai mulți bani au fost oferiți pentru realizarea etapei a doua a canalizării din satul Cornul de Jos - 4.505.177 lei, extinderea rețelei de canalizare din satul Cornu de Jos - 4.077.168 lei și pentru reabilitarea, repararea și modernizarea drumurilor pentru anumite străzi din comuna Cornu - 3.750.508 lei.


Ce averi au politicienii PSD în comuna Cornu

Politicienii partidului de la guvernare dețin în comuna în care se vor aloca aproape 40 de milioane de lei de la bugetul de stat case de vacanță, aproape 20.000 mp de terenuri, vile și case de vacanță de peste 1000 mp.

Adrian Nastase este cel care a dat tonul mutării la Cornu, cumpărându-și aici o fermă și o casă în anii 2000, pe când era premierul României și președintele Partidului Social Democrat.


Europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, soţia liderului PSD Victor Ponta, deţine o casă de vacanţă în vecinătatea fermei de la Cornu a lui Adrian Năstase. Imobilul a fost achiziţionat în 2001.

Mircea Cosma, președintele CJ Prahova, deține în comuna Cornu două terenuri, unul de 700 mp și unul de circa 4000 mp, ambele moștenite de la părinți unul în 2005 și unul în 2012, potrivit declarației de avere. Pe cele două terenuri sunt două case, una de 480 mp și una de 130 mp.


Senatorul Șerban Mihăilescu (suspectat de DNA de spălare de bani în dosarul Microsoft) deține și el  un teren de 2156 în comuna Cornu cumpărat în 1995 și două case dobândite în 1998 și 2005, potrivit declarației de avere.

Mișu Negrițoiu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară, are în comuna Cornu un teren de circa 11.000 mp, dobândit împreună cu soția între 1995-2009, potrivit declaratiei de avere pe anul 2014. El a fost deputat al PSD (fost PDSR) în legislatura 1996-2000, demisionând după numai un an din Parlamentul României.

Etichete: prahova vile de lux