monitorulcj.ro Menu
Politică

Cât de înstăriţi sunt prezidenţiabilii? Ce avere are Monica Macovei

Monica Macovei, candidat independent la preşedinţia României, este unul dintre cei mai înstăriţi candidaţi, deţinând apartamente, case şi terenuri.

Europarlamentarul Monica Macovei deţine 6 terenuri, dintre care 4 intravilane (344mp, 1300 mp, 470mp în comuna Limanu din jud. Constanţa şi 629,99 mp în satul Ostatu, comuna Corbeanca, jud. Ilfov), unul agricol (2 ha şi 4.300mp în comuna Frăteşti, jud. Giurgiu) şi unul de 8000 mp în comuna Limanul, înscris la alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. Monica Macovei are în proprietate 5 imobile, dintre care 3 apartamente în Bucureşti, o casă de locuit în satul Ostatu din comuna Corbeanca şi o casă de vacanţă în comuna Limanu. Europarlamentarul deţine un autoturism Sukuzy Wagon.

Ce venituri a încasat de la Parlamentul European

Monica Macovei are şi un credit ipotecar de 40.000 euro, contractat în 2007 la UniCredit Tiriac Bank şi scadent în 2018.

Fostul ministru al Justiţiei a încasat în 2013 un venit net de 74.408,64 euro, salariul primit în calitate de europarlamentar, şi a mai obţinut 30.586 lei din închirierea unor bunuri din satul Ostatu.
Europarlamentarul precizează că a mai încasat anul trecut 67.494,30 euro de la Parlamentul European că diurna pentru cazare, mâncare şi alte cheltuieli în Bruxelles, Strasbourg şi misiunilor în alte ţări, însă trebuie precizat că „această sumă nu constituie un venit personal în sensul legii", după cum arată Monica Macovei, adăugând că a optat să prezinte totuşi şi această sumă.
De asemenea, anul trecut ea a mai obţinut 226.056,08 din cotă parte despăgubiri printr-o decizie CEDO, titular fiind tatăl ei, decedat în 2008. Monica Macovei precizează că întreaga sumă a mers către mama sa, fiind vorba despre despăgubiri pentru un imobil aflat în proprietatea părinţilor.