monitorulcj.ro Menu
Politică

De ce îi este frică? Ponta îşi asmute GORILELE de la guvern pe Iohannis

O informație șocantă a fost transmisă astăzi de televiziunea de casă a premierului Victor Ponta.

Potrivit România TV, post deținut de deputatul PSD Sebastian Ghiță, „inspectorii Corpului de Control al premierului Victor Ponta urmează să facă „verificări asupra unor retrocedări efectuate la Sibiu în anul 2010, atunci când Klaus Johannis era atât primar al Sibiului, cât şi preşedinte al comisie pentru retrocedări a municipalităţii”.

Conform sursei citate, inspectorii ar avea suspiciuni legate de unele dosare prin care fie au fost retrocedate proprietăţi în natură, fie foştii proprietari sau cei care au cumpărat drepturile litigioase au fost despăgubiţi financiar.


Astfel, cu 11 zile înainte de turul al doilea, primul-ministru folosește instituțiile statului împotriva contracandidatului său să verifice fix acum niște „suspiciuni” asupra unor fapte vechi de 4 ani, scrie paginadepolitica.ro.

Confirmarea OFICIALĂ, de la Guvernul României:


Corpul de control al primului-ministru desfaşoară, începând cu data de 03.11.2014, o acţiune de control la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), informează Guvernul. La baza acţiunii de control au stat informatii  transmise de  Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietăţilor care se referă la activitatea proprie a acestei entităţi cu privire la acordarea unor despăgubiri ca măsuri reparatorii, în favoarea unui cesionar, pentru imobile situate pe raza mai multor  unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv municipiul Sibiu.

Obiectivul controlului se referă la verificarea respectării prevederilor legale şi a modului de indeplinire a atribuţiilor de catre A.N.R.P în procesul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificarile şi completările ulterioare.


Perioada supusă controlului: 01.01.2010 – 31.12.2010. În situaţia în care echipa de control constatî ca anumite acte sau operaţiuni au fost iniţiate anterior datei de
01.01.2010, ori şi-au produs efectele ulterior datei de 31.12.2010, se va putea extinde perioada supusă controlului cu privire la acele acte su operaţiuni.

În prezent, acţiunea de control se află în desfăşurare. Urmează ca la finalizarea controlului să se întocmească Raport de Control.