monitorulcj.ro Menu
Politică

PNL îi cere Avocatului Poporului să sesizeze CC în privinţa OUG de retragere a titlului de doctor

PNL a adresat o scrisoare Avocatului Poporului în care îi cere să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.94/2014, privind retragerea titlului de doctor, arătând că Ordonanţa a fost iniţiată de „interesele private ale premierului Victor Ponta”.

Potrivit unui comunicat de presă remis Mediafax, PNL a adresat o scrisoare Avocatului Poporului în care îi cere să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.94/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.968 din 30 decembrie 2014.

PNL menţionează în scrisoarea deschisă că „prevederea introdusă de OUG în cadrul Legii educaţiei naţionale este, pe un plan mai larg, una de natură să aducă un prejudiciu semnificativ cetăţenilor români deţinători ai unui titlu de doctor”. „Pe această cale, prin reglementarea unei proceduri în contradicţie cu spiritul şi cu litera reglementărilor ţărilor din Uniunea Europeană în materie, se creează un precedent ce va afecta onorabilitatea internă şi externă a învăţământului superior românesc. O astfel de iniţiativă este inacceptabilă şi periculoasă”, afirmă PNL.


Liberalii îi cer Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu neconstituţionalitatea prevederilor menţionate în scrisoare. „În caz contrar suntem nevoiţi să sesizăm Comisia de la Veneţia cu o încălcare flagrantă a statului de drept în România”, mai adaugă PNL.

Semnatarii sesizării, Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte PNL, şi Raluca Turcan, vicepreşedinte PNL, precizează că, potrivit prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acesteia.


„Niciunul dintre argumentele invocate de Guvern în sprijinul adoptării ordonanţei de urgenţă criticată, nu se referă la prevederile invocate mai sus, în alte cuvinte nu este motivată urgenţa adoptării acestor texte, ceea ce încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, decizia Primului Ministru de a iniţia această Ordonanţă a fost determinată de interesele private ale lui Victor Viorel Ponta, cel confruntat personal cu riscurile decurgând din deţinerea unei diplome de doctor în drept al Universităţii Bucureşti, în condiţii frauduloase”, se menţionează în comunicat.

Potrivit PNL, „natura privată a actului normativ este, în acest context, evidentă iar procedura de iniţiere a lui, neconstituţională”.


Liberalii acuză faptul că „printr-o dispoziţie legală se încearcă înlăturarea consecinţelor infracţiunii de plagiat şi protejarea unei persoane, primul-ministru, care a săvârşit-o”.

„În alte cuvinte, cei care au semnat sau au contrasemnat ordonanţa de urgenţă în cauză favorizează infractorul care a săvârşit o infracţiune de plagiat prevăzută şi pedepsită de o lege. Toate acestea în condiţiile în care renunţarea la titlul universitar în cauză este o operaţiune care este legată de persoana celui care a săvârşit infracţiunea de plagiat! Persoana în cauză va stabili dacă plagiatul a fost săvârşit sau nu. Mai mult, cercetarea penală în cazul plagiatului se porneşte la plângerea celui care a fost plagiat, iar dacă acesta nu face plângere penală, iar plagiatorul renunţă la titlu, fapta ar putea să nu mai existe”, se arată în scrisoarea PNL adresată Avocatului Poporului.


Liberalii consideră că „o asemenea reglementare încalcă prevederile art. 75 alin. (1) din Constituţie care reglementează obiectul proiectelor de legi, printre care şi cele prin care o ordonanţă de urgenţă poate fi aprobată. În alte cuvinte, în momentul în care ordonanţa de urgenţă în cauză va fi supusă aprobării sau respingerii prin lege, Parlamentul o va respinge, pentru că legea de aprobare ar încălca dispoziţiile constituţionale mai sus citate, iar în caz contrar, va fi necesară sesizarea Curţii Constituţionale”.

Guvernul a modificat, în 29 decembrie, Legea educaţiei, printr-o ordonanţă de urgenţă care, între altele, permite oricărui deţinător de titlu ştinţific să renunţe la acesta. Legea educaţiei a fost modificată pentru renunţarea la titlul de doctor deoarece există o solicitare din partea „beneficiarilor” unor titluri ştiinţifice, a societăţii civile şi a presei, a spus ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, adăugând însă ulterior că el nu cunoaşte decât un singur solicitant, premierul Ponta.


Anterior, premierul Victor Ponta a anunţat că a trimis o scrisoare către rectorul Universităţii Bucureşti în care îl notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003.