monitorulcj.ro Menu
Politică

Seplecan atacă: Dacă actele normative ar durea, Guvernul Ponta s-ar tăvăli de durere

Mihai Seplecan a ironizat legea “dacă nu primești bon fiscal, poți pleca cu marfa fără să mai plătești”, aprobată de Guvernul Ponta şi care va intra în vigoare la 1 martie şi precizează că actul normativ nu are nicio noimă. “Spre deosebire de factură, bonul fiscal se emite după plată, iar nu înainte”, spune copreşedintele executiv PNL Cluj.

sursa foto realitatea.net

Seplecan mai spune că bonul fiscal este un document care atestă plata contravalorii unor bunuri achiziționate.

“Să traduc pentru toți cei care n-au mai dat pe la vreun magazin de prea multă vreme: intri în magazin, iei marfa de pe raft, o pui în coș, te duci la casă, casierul îți marchează prețul la casa de marcat, îți zice prețul, îi înmânezi banii (asta deja se cheamă plată), casierul marchează plata, se deschide sertarul de la casa de marcat unde se țin banii, de acolo ți se dă rest și, odată cu acesta, bonul fiscal. Toate aceste operațiuni sunt făcute într-o anumită logică. Cum poate cere clientul casierului să-i dea bonul fiscal în avansul plății? Adică clientul, conform legii îi cere celui de la casă să încalce altă lege, devenind la rândul său un fel de infractor, din cauza “specialiștilor” acestui guvern de incompetenți”, este de părere Seplecan.


El este nemulţumit şi de faptul că premierul Ponta nu a alocat niciun ban unui număr de 17 Unități Administrativ Teritoriale din judeţul Cluj.

“Aceste 17 UAT au primit zero lei finanţare de la Bugetul de Stat pe anul 2015. Cele 17 UATreprezintă aproape trei sferturi din populația județului. Numai așa lucrează premierul Ponta: tăind banii celor pe care consideră că trebuie să-i pedepsească, producând acte normative fără nici o logică și dându-și Ordonanțe de Urgență pentru nevoile sale personale. Este timpul să plece. Mai mult încurcă”, este de părere Seplecan.