monitorulcj.ro Menu
Politică

Traian Băsescu a participat la ședința de guvern în care s-a adoptat HG ”Gala Bute”

Traian Băsescu a fost prezent la şedinţa de Guvern în care Elena Udrea a hotărât finanţarea galei Bute din bani publici.

Fostul preşedinte era de faţă atunci când Udrea, pe atunci ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a modificat proiectul Gala Bute chiar în timpul şedinţei de guvern.

”Întrucât Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor au refuzat avizarea proiectului şi au arătat că prevederile legale nu permit organizarea unui asemenea eveniment din fonduri publice, ministrul Udrea Elena a modificat conţinutul proiectului în timpul şedinţei de guvern desfăşurate în ziua de 05.01.2011. Astfel referirea la organizarea galei a fost înlocuită cu menţiunea „activităţi de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional, pe plan naţional şi internaţional, în cadrul Galei Internaţionale de Box Profesionist organizate de Federaţia Română de Box”, care se regăseşte în hotărârea de guvern adoptată în cursul aceleiaşi zile”, arată Mirel-Valentin Axinte, pe stiripesurse.ro, potrivit referatului DNA.


”În şedinţa de guvern din 5 ianuarie, Traian Băsescu a schimbat planul de abordare a dosarului Schengen. El a propus ca, dacă tot nu avem o dată fixă de aderare, tranşa de 271 de milioane de euro prevăzută în bugetul pe 2011 pentru securizarea frontierei, să nu fie plătită către grupul EADS, ci să fie redirecţionată către programele de sprijin al IMM-urilor.”

«Infracțiunile din Gala Bute au fost pregătite cu mult timp înainte, inclusiv în ședința de Guvern!» Sursă judiciară


În 2010, Emil Boc refuzase propunerea lui Rudel Obreja pentru finanţarea Galei Bute. “O asemenea Gală nu poate fi făcută din fondurile speciale ale Guvernului”, a explicat el, mai târziu. Dar, când Rudel a ajuns la Udrea, Boc și-a schimbat părerea!

Tot în 2010, Elena Udrea anunţă într-o conferinţă de presă că va finanţa organizarea Galei Bute. Că va găsi ea banii. Boc se supune voinţei colegei sale de partid. Și, în ianuarie 2011, în ședinţa de la Palatul Victoria, ministerul Elenei Udrea înaintează o Hotărâre de Guvern prin care încearcă transformarea Galei Bute în obiect eligibil al fondurilor europene. Reușește. Însă preţul este ilegalitatea, susţin cei care cunosc cazul, potrivit tolo.ro.


«Ca să poată aplica pentru sponsorizare de la companiile naționale, Gala ar fi trebuit să fie în sarcina unei organizații nonprofit. De aceea, Udrea s-a dus în ședința de guvern cu o Hotărâre de Guvern în care se scria că organizator va fi Federația Română de Box. De fapt, totul era pregătit pentru firma lui Obreja, care avea să și facă Gala și să umfle profitul» Sursă a Gazetei

Pe Hotărârea de Guvern scria intenționat FRB! La iniţiativa Elenei Udrea este aprobată, așadar, H.G. nr. 14/2011. Sîntem în ianuarie 2011 și Boc, Ariton plus toţi românii interesaţi de eveniment știu că meciul va fi organizat de FRB. În art. 2, lit. n) din Anexa 1 scrie: ”Programul anual de marketing și promovare turistică, au fost prevăzute activităţi de promovare a României ca destinaţie turistică și a brandului turistic naţional, pe plan naţional și internaţional, în cadrul Galei Internaţionale de Box Profesionist organizate de Federaţia Română de Box”.


Minciuna potrivit căreia meciul e organizat de FRB va continua pînă în ziua Galei! Așa se capătă sponsorizările de la 10 companii de stat, în valoare totală de 430.000 de euro. A doua minciună din plasa corupţiei este cea referitoare la scopul finanţării. De ce dă Elena Udrea banii? Public, ministrul Udrea susţine repetat că ministerul său finanţează organizarea Galei. “De fapt, potrivit fondurilor europene, ministerul nu avea voie să finanţeze Gala, ci să facă publicitate brandului de turism al României. Diferenţa pare de nuanţă, însă e uriașă!

Dovadă că atît inspectorii DLAF, cît și procurorii DNA au descoperit că, de fapt, finanţarea a fost construită de MDRT după nevoile lui Obreja și nu invers! E uluitor că cei din MDRT au putut să comită cu ochii închiși o asemenea ilegalitate”, explică un om din sistem.