monitorulcj.ro Menu
Politică

Steluța Racolța, declarată incompatibilă de Curtea de Apel Cluj

Consilierul judeţean PNL Steluța Racolța a fost declarată în incompatibilitate de magistrații de la Curtea de Apel Cluj.

„Respinge cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta Reculța Steluța Carmen în contradictoriu cu pârâta A.N.I. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune sub sancţiunea nulităţii la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 10 februarie 2015”, se arată în decizia de la Curtea de Apel Cluj, potrivit gazetadecluj.ro.

Decizia magistraților clujeni este definitivă, dar nu irevocabilă.


Steluţa Racolţa nu a comentat decizia Curţii de Apel şi a precizat că aşteaptă motivarea instanţei pentru a-şi exprima un punct de vedere.

Argumentele ANI

În luna iulie a anului trecut, Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul consilierului judeţean Steluţa Racolţa (PDL) ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, „încălcând, astfel, legea“.


Racolţa s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de consilier județean, întrucât, societatea comercială la care aceasta deține calitatea de asociat și funcția de administrator a încheiat patru contracte de formare profesională în valoare totală de 32.400 lei, cu instituții sau regii autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea Consiliului Județean Cluj ori cu societățile comerciale înființate de consiliul județean.

Potrivit ANI, aceasta a încălcat dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „consilierii judeţeni care au funcţia de […] administrator […] precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat […] nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”.


Potrivit ANI, consilierul judeţean Steluţa Racolţa a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

„Aceasta este decizia ANI, nu înseamnă că şi sunt în stare de incompatibilitate. Eu mi-am exprimat punctul de vedere încă din luna aprilie. Contractele de formare profesională nu intră sub incidenţa legii 161, nu sunt contracte de lucrări, nu sunt contracte de produse. Mă aşteptam ca ANI să mă anunţe pe mine prima dată. Voi ataca în instanţă decizia ANI",  a spus atunci Steluţa Racolţa.