Politică
Cererile DNA pe numele Elenei Udrea, discutate miercuri în Comisia juridică
Comisia juridică a Camerei Deputaților va discuta, miercuri, începând cu ora 11.30 cererile DNA în cazul Elenei Udrea.
Potrivit președintelui Comisiei, Bogdan Ciucă, Elena Udrea a fost invitată să participe la ședință și să își spună punctul de vedere cu privire la acuzațiile care i se aduc, dar nu se știe dacă aceasta va fi prezentă.
Cererile procurorului șef al DNA privind încuviințarea urmăririi penale și arestării preventive a Elenei Udrea pentru săvârșirea de noi infracțiuni în dosarul Gala Bute au fost trimise luni de Biroul permanent al Camerei Deputaților către Comisia juridică care trebuie să întocmească un raport,scrie b1tv.
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale și arestării preventive a Elenei Udrea pentru săvârșirea de noi infracțiuni în dosarul Gala Bute.
Cererea este formulată în cauza în care se efectuează acte de urmărire penală în legătură cu atribuirea și folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în perioada 2010 — 2012.