monitorulcj.ro Menu
Politică

Cum au votat senatorii clujeni în cazul arestării lui Şova

Senatorul PSD Dan Şova a scăpat de cătuşe cu mir, rugăciune şi pentru că nu a fost întrunită majoritatea în Senat.

Colegul de partid al lui Dan Şova, senatorul clujean Alexandru Cordoş a votat pentru ridicarea imunităţii lui Şova, pentru că, explică el, grupul PSD nu se va opune demersurilor justiţiei.

„Grupul parlamentar PSD a stabilit încă de săptămânile trecute că va vota pentru toate solicitările justiţiei şi nu ne vom împotrivi demersurilor justiţiei. Ca urmare, am votat pentru ridicarea imunităţii în cazul lui Dan Şova“, a spus Cordoş.  


„Votul meu a fost secret. Pe această cale le transmit celor care au trimis mesaje de intimidare, mai exact să se voteze cu bilele la vedere, că au instigat la infracţiune. Este prima oară când văd un lider de partid că instigă“, a spus Laszlo Attila, senator UDMR de Cluj.

Opoziţia a votat aşa cum a anunţat încă de săptămânile trecute, deschis, la vedere, pentru încuvinţarea cererii de arestare în ambele cazuri.


„PNL a votat în ambele cazuri pentru aprobarea cererii de arestare, a fost un vot deschis, la vedere. Din punct de vedere uman este delicat să iei o asemenea hotărâre, dar am votat astfel tocmai pentru a lăsa justiţia să decidă“, a spus senatorul PNL de Cluj, Alin Tişe.

Senatorul PNL de Cluj Marius Nicoară nu a putut fi contactat, însă zilele trecute acesta declara că se va conforma deciziei partidului, mai exact va vota pentru încuviiţarea arestării preventive.