monitorulcj.ro Menu
Politică

Legiferează pentru ei

Parlamentarii dezbat, în cursul acestei săptămâni, două proiecte care îi privesc în mod direct.

După ce zeci de politicieni au apărut, în ultima perioadă, la televizor cu cătușele la mâini, parlamentarii sunt deciși să schimbe legea. Proiectul care s-a aflat de câteva ori pe masa senatorilor are termen să treacă tacit data de 7 mai, după care va ajunge la Camera Deputaţilor.  

Aleșii, indiferent dacă sunt de la Putere sau de la Opoziție, consideră că încătușarea corupților este împotriva legii. Parlamentarii consideră că televiziunile fac prea mult circ pe spatele  politicienilor.


Modificarea Codului Penal va afecta investigarea corupţiei

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) consideră că iniţiativa legislativă a senatorului PSD Şerban Nicolae – privind modificarea Codului de Procedură Penală – poate afecta mersul investigaţiilor în dosarele de corupţie. Instituţia anticorupţie vorbeşte despre o „atingere semnificativă a capacităţii investigative a DNA“, scrie revista22.ro.

DNA atrage atentia asupra unor puncte ce „ar putea să afecteze eficienţa investigaţiilor in dosarele de corupţie”, potrivit unui comunicat al instituţiei. Concret, Direcţia Anticorupţie atrage atenţia asupra modificărilor din patru puncte de vedere şi anume introducerea unei noi măsuri preventive – arestul sever, problema mandatului de aducere, reducerea duratei controlului judiciar şi noi dispoziţii privind încătuşarea inculpaţilor.


Nu renunţă nici la pensiile speciale

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost depusă recent la Camera Deputaţilor şi este semnată de 255 de deputaţi şi senatori. Iniţiativa este un alt proiect pe care parlamentarii se grăbesc să îl voteze înainte cu puţin timp de a intra în vacanţă.

Dintre parlamentarii clujeni care au semnat pentru o bătrâneţe îmbelşugată, doi sunt liberali, trei sunt social democraţi şi unul este de la PMP. De asemenea, şi deputatul UDMR Mate Andras susţine proiectul. În cele din urmă, dintre liberalii clujeni doar deputatul Radu Zlati nu a renunţat la acest proiect.


Astfel, este vorba despre deputatul Radu Zlati, deputaţii PSD Aurelia Cristea şi Cornel Itu şi deputatul PMP Adrian Gurzău. Pe lista semnatrilor apare, de asemenea şi senatorul social democrat Alexandru Cordoş. Ceilalţi şapte parlamentari nu au semnat lista, dovadă că se poate ca nu chiar toţi aleşii să alerge doar după privilegii.

Legea finanţării partidelor, la Camera Deputaţilor

În acelaşi timp, tot în cursul acestei săptămâni, deputaţii ar putea dezbate proiecte care ţin de legea electorală. 


Propunerile legislative referitoare la modificarea legii partidelor și a cererii privind legea finanțării partidelor politice au fost adoptate de către Senat, la 22 aprilie, după care ar fi urmat să intre în dezbatere și vot la Camera Deputaților, decizională. Acestea au foist însă retrimise în dezbatere de către preşedintele Klaus Iohannis. 

Una dintre obiecțiile președintelui se referea la faptul că partidele pot contracta numai prin acte notariale autentice, iar termenul de restituire nu poate fi mai mare de 3 ani.

Un alt amendament prevede că restituirea împrumuturilor se poate face doar prin virmament bancar, cele nerestituite fiind considerate donații.

În ceea ce privește legea finanțării partidelor, comisia a completat un amendament referitor la faptul că împrumuturile nerestituite se vor numi donații cu acordul ambelor părți, dacă nu s-a atins în anul respectiv palfonul pentru donații prevăzut.


Plenul Camerei Deputaților a decis, săptămâna trecută, să rerimită la comisia de cod electoral proiectele referitoare la legea finanțării partidelor și legea partidelor.