monitorulcj.ro Menu
Politică

Record de contracte de muncă înregistrate la ITM Cluj

13800 contracte de muncă noi au fost înregistrate în luna mai la Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, reprezenând un record pentru perioada 2008 – mai 2011.

 

Numărul record de contracte de muncă înregistrate se datorează controalelor realizate pe baza noii legislaţii a muncii.

 

În luna mai, inspectorii ITM Cluj, în colaborare cu reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei şi Gărzii Financiare Cluj, au realizat 457 controale în tot judeţul, în baza Planului comun de acţiune privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate. Au fost descoperiţi 26 de angajatori care practicau munca la negru, din care 8 în construcţii, 8 în comerţ, 8 în prestări servicii şi 2 în alte domenii. În cadrul firmelor controlate, 52 de persoane munceau fără forme legale.

Emilian Roşca, inspector şef al ITM Cluj, a declarat că au fost aplicate 26 de sancţiuni pentru muncă la negru, în valoare de 387.000 lei. Pentru încălcarea altor prevederi legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a sănătăţii şi securităţii au fost date 597 sancţiuni în valoare de 240.500 lei.

13.800 de noi contracte de muncă

 

Verificările realizate de inspectorii ITM Cluj nu au rămas fără rezultat.

„În urma controalelor efectuate în baza noii legislaţii a muncii, în luna mai 2011 s-au încheiat 13.800 de noi contracte individuale de munca ceea ce reprezintă un record în perioada 2008 şi până în prezent”. a mai precizat Emilian Roşca.

În aceeaşi perioadă a anului trecut au fost înregistrate doar 6.836 contracte individuale de muncă, aceasta însemnând o creştere în luna mai 2011 cu 100% faţă de mai 2010.

Cele mai multe contracte, peste 9.500 au fost încheiate pe perioadă nedeterminată, iar ponderea cea mai mare este în construcţii cu aproape 1.700 de contracte şi comerţ cu ridicata şi amănuntul, 1.480.

 

Angajatorii, receptivi la soluţiile legislative

 

“Procentajul în creştere al contractelor de muncă noi reflectă o bună receptivitate din partea angajatorilor cu privire la soluţiile legislative propuse de legiuitor prin noile modificări aduse recent în aria relaţiilor de muncă: ne referim aici la reformarea Codului Muncii”, a precizat Roşca. El a adăugat că înăsprirea regimului de sancţionare cu privire la nerespectarea termenelor de încheiere, înregistrare şi raportare a contractelor de muncă prin modificările aduse Codului Muncii îndeamnă angajatorii la promptitudine în încheierea şi înregistrarea contractelor de muncă.

 

Tendinţă de stabilizare a pieţei muncii

 

Potrivit şefului ITM Cluj, se observă o tendinţă de stabilizare a pieţei forţei de muncă deoarece ritmul încetărilor contractelor de muncă este considerabil mai scăzut în mai 2011 decât în perioada comparativă a anului trecut. Acest fapt denotă necesarul de forţă de muncă de pe piaţă, reflectat în menţinerea locurilor de muncă ocupate dar şi în creşterea locurilor de muncă create în vederea ocupării.