monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc: Proiectul USL amână până în 2016 reorganizarea, pentru că baronii PSD şi PNL au dat cu pumnul în masă

Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, susţine că, prin modelul de reorganizare administrativă prezentat ieri, USL demonstrează că vrea de fapt amânarea acestui proces până în 2016, pentru că "baronii" acestei alianţe "au bătut cu pumnul în masă".

Emil Boc a mai arătat, ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului, că un proiect de reorganizare administrativă a fost propus de Adrian Năstase încă din 2003, dar acesta nu a fost înaintat pentru că "baronii" PSD se opun.

Premierul a susţinut, totodată, că modelul propus de "alianţa socialistă" presupune înfiinţarea unui nou nivel administrativ, respectiv regiunea, care ar urma să fie o structură cu personalitate juridică, distinctă de judeţe.

Boc a precizat că înfiinţarea acestui nou palier administrativ presupune revizuirea Constituţiei, astfel că "din start proiectul USL porneşte cu o amânare".

Liderul PDL a mai susţinut că acest proiect duce şi la creşterea costurilor de funcţionare a statului şi la îngreunarea implementării proiectelor de dezvoltare, întrucât vor apărea noi avize, iar victimele vor fi oamenii de afaceri, firmele şi cetăţenii.

Emil Boc a arătat, de asemenea, că modelul propus de USL va duce şi la neînţelegeri, întrucât, dacă sunt păstrate actualele judeţe şi se înfiinţează şi regiunile, orice proiect regional va trebui negociat cu judeţele, ceea ce, de fapt, va bloca orice proces de modernizare.

Premierul a susţinut că această reorganizare ar duce la creşterea aparatului birocratic şi amplificarea procedurilor birocratice, pentru că orice nouă structură îşi creează atribuţii pentru a-şi justifica existenţa, iar orice nouă ştampilă înseamnă şi o nouă sursă de corupţie.

Emil Boc a mai declarat că propunerea PDL de reorganizare administrativ-teritorială a ţării nu vizează apariţia unei noi structuri administrative, aşa cum propune USL, ci porneşte de la comasarea actualelor judeţe.

Liderul PDL a subliniat că forma finală a acestui proiect va fi decisă la nivelul coaliţiei. Emil Boc a spus că şi modalitatea de promovare a proiectului va fi decisă tot în coaliţie.