monitorulcj.ro Menu
Politică

Uioreanu: “Statul român plăteşte zeci de milioane de euro penalizări pentru Autostrada Transilvania”

Deputatul PNL Horea Uioreanu susţine că statul român plăteşte zeci de milioane de euro pentru nerespectarea termenelor prevăzute în contractul cu Bechtel, referitor la autostrada Transilvania, arată Agerpres.

Liberalul clujean a declarat, ieri, că potrivit datelor sale, pe care le-a obţinut din interiorul companiei americane, penalizările respective se adaugă datoriilor curente pe care statul român le are către Bechtel.

”Sursele care mi-au furnizat o serie de materiale spun că e vorba de pierderi de zeci de milioane de euro numai pentru întreruperea lucrărilor. Şi aici nu ne referim la lucrări neplătite de către statul român către firma constructoare- acestea sunt în valoare de 111 milioane de euro - ci la alte zeci de milioane de euro datorate neutilizării echipamentelor, degradării lucrărilor efectuate, întârzierilor de plată la lucrările efectuate. Am dat numai trei din multiplele penalizări pe care statul român le plăteşte pentru diferite încălcări ale contractului cu Bechtel”, a precizat deputatul clujean, citat de Agerpres.

Horea Uioreanu a mai spus că acest lucru dovedeşte încă o dată că autostrada Transilvania nu este o prioritate pentru Guvernul Boc şi pentru PDL. El a dat ca sigur faptul că în acest an nu se va mai lucra deloc la autostradă, aşa cum spune că nu s-a lucrat de şapte luni, adăugând că Bechtel şi-a relocat deja o parte a utilajelor în Kosovo.