monitorulcj.ro Menu
Politică

Alegerile anticipate: un proiect aproape imposibil

În contextul în care politologii vorbesc tot mai mult despre o criză politică, subiectul alegerilor anticipate revine în discuţie.

După votul din Parlament pentru Mihai Răzvan Ungureanu, unde UNPR a votat de partea opoziției, liderii PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga declarau că o nouă moțiune de cenzură ar avea succes garantat.

Mai mult, zilele trecute, liberalii i-au speriat din nou pe social democraţi când Ludovic Orban a subliniat că PNL îşi doreşte alegeri anticipate.”Parlamentul vine în toamnă la lucru, așa cum știm cei de la PNL au spus că vor pregăti din nou o moțiune de cenzură. Asta înseamnă că trebuie să fim foarte atenți, și apți, și în putere, atât la nivel județean, cât și național, inclusiv în Parlament. Nu am alte informații”, avertiza, la sfârşitul săptămânii trecute, social democratul Liviu Dragnea.


Cine îşi va asuma acest joc politic?

Pentru ca alegerile anticipate să fie organizate e nevoie ca alte două guverne să cadă în Parlament, ceea ce constituţional este în acest moment imposibil. Acest lucru este subliniat de către politologul clujean George Jiglău.

“Nu cred că ne putem aştepta la alegeri anticipate, având în vedere dificultatea în care acestea se pot declanşa. Este nevoie ca două guverne să cadă, este puţin probabil ca actualul Parlament să respingă două guverne după o demisie a lui Victor Ponta. Este dificil constituţional. Această situaţie în care s-a ajuns, această criză, poate duce la demisia lui Ponta, a guvernului, la o schimbare de majorităţi, dar nu la alegeri anticipate. Nu îşi va asuma nimeni acest joc. Până nu se va revizui Constituţia, nu cred că se va întâmpla acest lucru”, a explicat politologul George Jiglău.


Opoziţia rămâne la declaraţii

Pe de altă parte, sociologul clujean Ioan Hosu subliniază că în acest moment nu există nici semnale de la Cotroceni, în sensul alegerilor anticipate.

“Este puţin probabil să se ajungă la alegeri anticipate, pentru că nimeni nu îşi doreşte acest lucru. Nici puterea, nici opoziţia. Mai mult chiar, PNL nu este în stare în acest moment să iniţieze o moţiune. Din păcate în România, opoziţia este încă în stadiul în care ascultă şi aşteaptă semnale de la tătuci, iar acţiunile opoziţiei rămân la nivel declarativ. Semnele clare pentru alegerile anticipate vor veni în momentul în care şi Cotroceniul va fi pregătit să se angajeze în aşa ceva”, a comentat la rândul său, sociologul Ioan Hosu. 


Când şi cum pot fi organizate alegeri anticipate

Pentru ca alegerile anticipate să fie organizate este nevoie ca alte două guverne să cadă în Parlament, dar şi de o dorinţă în acest sens a preşedintelui, potrivit Constituţiei.

Articolul 89 din Constituţia României privind dizolvarea Parlamentului spune:


(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.


(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.