monitorulcj.ro Menu
Politică

Alegerile PSD, un chestionar de completat

Pesediștii clujeni l-au votat duminică pe Liviu Dragnea în funcția de președinte al PSD, scrutinul fiind unul fără emoții. Prezența la urne a fost însă slabă.

Aproximativ 500.000 de social democrați au fost așteptați duminică, la urne, pentru a-și vota președintele. Cum nu a fost decât un singur candidat, Liviu Dragnea, la acest scrutin  nu au existat nici surprize. Miza acestuia a fost însă inventarierea membrilor PSD în vederea alegerilor de anul viitor, lucru relevat de altfel de ideea social democraților de a completa un chestionar, în care și-au putut exprima mulțumirile și nemulțumirile. Formularul a conținut  patru pagini și 11 întrebări, care urmează să le fie adresate și simpatizanților PSD.

Întrebați dacă își cunosc liderul de organizație

Astfel, social democrații au vrut să afle prin acest chestionar care este cea mai importantă măsură pe care PSD trebuie să o ia și care dintre măsurile Guvernului Ponta i-a nemulțumit. Membrii de partid au fost întrebați și dacă își cunosc liderul de organizație și dacă organizația le reprezintă interesele. În același timp Liviu Dragnea testează și câteva dintre proiectele sale politice: comasarea tuturor alegerilor într-un singur an la un interval de cinci ani, modificarea constituției, descentralizarea și regionalizare. PSD este interesat și opinia românilor împotriva anti-corupție. Nu în ultimul rând, social democrații sunt întrebați dacă sunt mulțumiți de activitatea din administrație.


Nu s-au înghesuit la urne

La Cluj-Napoca au fost organizate trei secţii de vot, iar în restul localităţilor a funcţionat câte o secţie. PSD Cluj are 11.186 de membri, iar liderii PSD s-au așteptat la o participare din partea acestora de peste 60%.

Prezenţa la alegerile interne din PSD a fost, ieri, la ora 16.00, de 64,85%, a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale a partidului, Florin Iordache, care a precizat că cea mai mare prezenţă se înregistrează în Olt, Dolj şi Maramureş, în timp ce prezenţa cea mai slabă s-a înregistrat la Cluj. Aici, prezența la vot a fost de aproximativ 20%.


Cum explică liderii PSD "inventarierea" membrilor de partid

În opinia președintelui PSD Cluj, Remus Lăpușan, oferirea de chestionare votanţilor va arăta percepţia pe care liderii o au în rândul membrilode partid. De asemenea, vor putea fi adunate păreri despre dezvoltarea viitoare a partidului.

Deputatul PSD Aurelia Cristea, preşedinte PSD Cluj-Napoca, a declarat de asemenea, că votul intern şi chestionarele vor ajuta la stimularea democraţiei participative în interiorul partidului.

'”Am votat astăzi pentru continuitate şi pentru un nou început. Faptul că alegem preşedintele Partidului Social Democrat prin vot deschis, şi fac asta toţi membrii, este extrem de important pentru stimularea unei democraţii participative. Practic, fiecare coleg de-al nostru are ocazia să-şi exprime opţiunea dacă doreşte sau nu doreşte să-l susţină pe candidatul pe care îl avem în acest moment. Chestionarul este o idée bună pentru că în acest fel collectăm ideile bune, dar și pe cele critice, astfel încât să avem o idée foarte clară asupra modului în care este privit PSD", a spus Cristea.

“Votul de azi a fost unul de încredere, am încredere în ceea ce propune Dragnea. Chestionarul este din punctul meu de vedere bine alcătuit, am văzut că sunt referiri și la nemulțumirile pe care le avem, legate de partid și nu numai. Au fost trei candidați și fiecare din aceștia a avut o șansă, fiind un sistem democratic de exprimare în partid. Din câte știu a fost decizia dânșilor să renunțe și să îi acorde încrederea lui Liviu Dragnea”, a spus Cătălin Weber, membru PSD.


Alegerile de duminică din PSD, primul scrutin la care sunt chemaţi să voteze toţi membrii, îl fac pe Liviu Dragnea al şaselea preşedinte al PSD, momentul marcând şi o altă premieră - PSD schimbă un lider inculpat cu un altul care este condamnat în primă instanţă.

Etichete: alegeri psd