monitorulcj.ro Menu
Politică

Iohannis, după discuţia cu Schulz: Spaţiul Schengen trebuie păstrat, locul României e acolo

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, după o întâlnire cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, că au fost de acord că spaţiul Schengen este "demn de a fi păstrat", iar locul României este în interiorul acestui spaţiu. La rândul său, preşedintele PE a declarat că a avut în sfârşit "privilegiul" de a discuta cu un şef de stat în limba germană pe tot parcursul discuţiilor.

"Am atins evident chestiunea siguranţei şi a asigurării frontierelor exterioare ale UE şi, în acest context, evident că a venit vorba şi despre spaţiul Schengen. M-am bucurat să constat că opinia domnului preşedinte este că spaţiul Schengen este demn de a fi păstrat şi că locul României este în interiorul spaţiului Schengen", a declarat Iohannis.

Cei doi oficiali au discutat şi despre libertatea de mişcare a forţei de muncă.


"Avem acelaşi punct de vedere, această chestiune în niciun caz nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Este o valoare câştigată care trebuie păstrată", a spus preşedintele Iohannis.

În privinţa migraţiei, Klaus Iohannis şi Martin Schulz au discutat despre rezolvarea acestei crize "la sursă", respectiv în zonele de conflict din Siria.


"Am fost de acord că problema trebuie rezolvată în integralitate, nu pe părţi. Trebuie să mergem în această abordare la sursă, trebuie să tratăm problema acolo unde apare şi să colaborăm cu ţările de unde vin refugiaţii", a adăugat Iohannis. Mai mult, trebuie acordat sprijin ţărilor de tranzit, cum este Turcia, dar şi ţărilor care găzduiesc în acest moment refugiaţi, a precizat el.

Schulz: Am avut în sfârşit privilegiul să discut în germană cu un şef de stat


La rândul său, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat, după întâlnirea de o oră pe care a avut-o la Bruxelles cu preşedintele Klaus Iohannis, că a avut în sfârşit "privilegiul" de a discuta cu un şef de stat în limba germană pe tot parcursul discuţiilor.

"Am avut deosebitul privilegiu de a discuta în sfârşit cu preşedintele unui stat, o oră întreagă, în limba germană", a spus Schulz, într-o conferinţă de presă comună cu Iohannis, precizând că vizita preşedintelui României la Parlamentul European este o zi "fericită".


Martin Schulz a afirmat că a discutat, în principal, cu preşedintele României despre tematica refugiaţilor, unde a existat "un consens destul de evident".

Potrivit lui Schulz, criza migraţiei trebuie rezolvată în primul rând prin obţinerea păcii şi stabilităţii în Siria.


Mai mult, cei doi oficiali au discutat despre ajutorul pe care Uniunea Europeană îl poate acorda ţărilor care găzduiesc imigranţi în imediata vecinătate a zonelor de conflict, cum ar fi Turcia, Iordania şi Liban.