monitorulcj.ro Menu
Politică

Băsescu către Antonescu: Mai staţi mult în opoziţie?

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a relatat pentru presa centrală scurta discuţie pe care a purtat-o la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu.

“La finalul discuţiilor, preşedintele m-a întrebat, nu am înţeles dacă pe mine sau PNL, ce faceţi, domnule, rămâneţi în Opoziţie?”, a povestit Crin Antonescu. “Asta e problema noastră. Cred că aveţi alte griji mai mari”, a fost răspunsul liberalului la întrebarea preşedintelui Băsescu. Antonescu a precizat că scurta discuţie s-a oprit aici şi că nu a înţeles care a fost scopul întrebării. La finalul discuţiilor dintre preşedinte şi liderii USL, Traian Băsescu l-a oprit pentru câteva secunde pe Crin Antonescu, în timp ce Victor Ponta se îndrepta spre ieşirea din sala unde a avut loc întâlnirea.