monitorulcj.ro Menu
Politică

Cătăniciu nu își pierde funcția, dar nu va mai putea candida pentru un nou mandat

Deputatul Steluța Cătăniciu a pierdut, definitiv, procesul cu inspectorii ANI. Înalta Curte i-a respins recursul ca nefondat. Chiar dacă se află în această situație, Steluța Cătăniciu nu își va pierde mandatul, pentru că legea îi permite să-și păstreze fotoliul de parlamentar, arată specialiștii în drept.

Pe de altă parte, o altă lege, 176 din 2010, prevede ca aceia aflați în conflict de interese să nu mai poată candida pentru un nou mandat la viitoarele alegeri.

Astfel, potrivit Legii privind statutul parlamentarilor, “calitatea de deputat sau de senator încetează (…) în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces”. Nu și în cazul conflictului de interese, ceea ce, potrivit specialiștilor în drept este ilogic și totodată conduce la o inechitate.  


Cynthia Curt, fost președinte al Consiliului Naţional de Integritate și lector doctor în Drept constituțional comparat, Drepturile omului și libertăți publice la FSPAC din cadrul UBB Cluj, subliniază că legea nu va putea fi corectată decât odată cu revizuirea Constituției.

"Nici în Constituție, nici în Legea privind statutul parlamentarilor nu se precizează nimic despre sancțiuni privind conflictul de interese, ci doar despre incompatibilitate, ceea ce este ilogic. Incompatibilitatea este reglementată și sancționată tocmai în vederea prevenirii unui conflict de interese. Este nedrept pentru că conflictul de interese este mai grav decât incompatibilitatea.


Pe de altă parte, nu trebuie să uităm de legea 176 din 2010, care precizează că aceia aflați într-o asemenea situație nu vor mai putea candida pentru o funcție publică timp de trei ani după încheierea mandatului”, a explicat Cynthia Curt.