monitorulcj.ro Menu
Politică

Consilierii județeni UDMR nu aleargă după averi

Dacă social democrații din forul județean strâng case, apartamente, mașini și bijuterii, nu același lucru se poate spune despre consilierii UDMR, ale căror averi sunt modeste.

Alegerile locale din acest an vor aduce și readuce în prim plan o mulțime de politicieni clujeni care pentru a obține un loc în administrația locală și județeană vor fi prezenți foarte des în spațiul public. Monitorul de Cluj își propune să prezinte, într-o serie, ce averi au strâns aceștia și ce afaceri “învârt”, astfel încât să știți exact cine vă va reprezenta în Consiliul Județean încă patru ani, din vară încolo.  

Uniunea are în Consiliul Județean cinci reprezentanți. Cei mai bine la capitolul avere stă vicepreședintele CJ Cluj Vakar Istvan, însă toți au reușit să își achiziționeze o locuință și un teren, potrivit declarațiilor lor de avere.


Consilierul Nemeti Andrei are patru terenuri, un apartament și o casă de vacanță. Anul care a trecut a obținut venituri substanțiale, potrivit declarației de avere de pe site-ul Consiliului Județean Cluj, mai exact din pensie a obținut aproximativ 12.000 lei, iar de la Consiliul Județean a obținut 10.000 lei.

Vicepreședintele Vakar Istvan stă cel mai bine dintre consilierii UDMR la capitolul avere. El are peste 200.000 de lei în depozite bancare și o casă. Vicepreședintele CJ Cluj a obținut 73.000 lei de la Consiliul Județean, dar a mai obținut venituri și de la Asociația Someș Tisa, 6000 lei.


Consilierul județean Okos Rigo Denes are 3 terenuri în localitatea Sâncraiu și o casă în aceeași localitate. Consilierul.are, de asemenea, două autoturisme Dacia. El a obținut venituri din mai multe surse, mai exact de la scoala gimnaziala din Sâncraiu, în calitate de profesor  a obținut aproximativ 20.000 lei, în timp ce de la Consiliul Județean a obținut aproximativ 9.000 lei.

Consilierul județean Lorinczi Zoltan stă și el bine la capitolul avere. El are un teren în localitatea Căpușu Mic, o casă, dar și un apartament în Cluj-Napoca. De asemenea, consilierul are un autoturism. Anul trecut a obținut de la Consiliul Județean 17.000 lei.


Ferencz Stefan, cel de al cincilea consilier județean UDMR are un teren, un apartament și o casă. Anul trecut a obținut de la CJ aproximativ 7.000, iar din salariul de profesor a mai obținut aproximativ  26.000 lei.