monitorulcj.ro Menu
Politică

Proiectul privind alegerea primarilor în două tururi a fost retrimis la comisii

Conducerea Senatului a decis luni să retrimită la comisiile de specialitate proiectul de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Chestorul Senatului liberalul Cristian Bodea a explicat că rapoartele anterioare ale proiectului de lege al PNL au fost anulate, noile comisii sesizate fiind cea juridică și cea de constituționalitate. Anterior, proiectul primise rapoarte de la Comisiile de administrație și juridică.

El a precizat că atât anularea rapoartelor anterioare, cât și retrimiterea proiectului către comisii au înregistrat 8 voturi 'pentru' și 4 'împotrivă'.


"PSD a propus anularea rapoartelor date de comisiile Senatului pe acest proiect pentru că ar fi fost funcțională până în 30 decembrie Comisia de Cod electoral. Noi am considerat, cei de la PNL, că acea comisie avea mandat doar pentru elaborarea legilor, iar pentru următoarele amendamente (...) trebuia să se urmeze cursul firesc și că acele rapoarte sunt valabile. PSD a forțat un vot de anulare a rapoartelor date de comisii, au trecut acest vot de anulare cu opt la patru. PNL a votat împotrivă", a afirmat luni Bodea după ședința Biroului permanent.

În opinia sa, această procedură are ca "argument politic tragerea de timp".


"Apoi s-a votat retrimiterea din nou la comisii, dar la comisiile cărora le-am anulat raportul, tot cu opt la patru, noi ne-am opus pentru că nu considerăm corectă această procedură. Dar puteam constata că acele rapoarte, dacă tot s-au făcut, sunt bune pentru că n-au cum să fie diferite, sunt aceeași oameni în comisii, aceeași coloratură politică și vor fi aceleași voturi. Noi am fi preferat să tăiem acest nod gordian și să trimitem la plen acest proiect pentru a-l vota. (...) Argumentul politic e o tragere de timp. (...) Toate celelalte partide care sunt reprezentate în Senat se opun votului în două tururi de scrutin ", a mai spus Bodea.

El a arătat că cei care au votat pentru retrimiterea proiectului au susținut că nu ar fi fost normal ca cele două comisii din Senat să dea raport atâta timp cât era funcțională Comisia de Cod electoral, care și-a încheiat activitatea la sfârșitul lunii decembrie.


"O vor mai învârti (n.r. la Comisii), o votăm prin martie în Senat, se duce la Cameră și iese legea prin septembrie și s-ar putea să iasă cu două tururi", a adăugat Bodea.

El a mai precizat că PNL va cere săptămânal în Biroul permanent ca rapoartele comisiilor să se întocmească cu celeritate.