monitorulcj.ro Menu
Politică

Pentru alegerile locale, partidele se întrec în alianțe

Ca la fiecare scrutin, partidele „traseiste” se lipesc de cele mari pentru a mai câștiga niște voturi. Astfel, pentru înnoirea clasei politice mai avem de așteptat, arată analiștii politici clujeni.

În urmă cu două săptămâni social democrații au încheiat un protocol de colaborare cu UNPR, iar ulterior au stabilit o colaborare și cu ALDE, formațiune politică de dreapta.

Pe modelul colaborărilor stânga cu dreapta, și liberalii au încheiat un protocol de colaborare cu partidul lui Mircea Geoană, PSRO. Astfel, cel puțin la aceste alegeri nu vom asista la o înnoire a clasei politice, atâta timp cât alianțele și colaborările se stabilesc între partidele “traseiste” și cele vechi, atrag atenția unii analiști politici.  


Aceleași lozinci, „aceeași mizerie”

La Cluj, partidele “traseiste” cum numesc analiștii UNPR, PSRO și ALDE, sunt invizibile, iar din aceste alianțe și colaborări, acestea au de câștigat câte un primar sau un consilier local,  prin câte o comună. În rest, la alegerile care urmează vom vedea aceleași programe și vom auzi aceleași lozinci, consideră sociologul clujean Ioan Hosu.

„Ceea ce vedem acum putem numi alianțe ale traseiștilor. Mă refer la colaborările încheiate în ultimele două săptămâni. Ar fi interesant de văzut alianțe între partide noi, formate doar din câțiva membri- în baza noii legi - și partidele clasice -PSD, PNL. Din aceste alianțe, partidele traseiștilor (care sunt la 1%, 2%) vor produce câte un primar sau un consilier local, prin câte o comună.


Ceea ce trebuie urmărit este dacă marile partide vor curta aceste partide noi, pentru înnoirea despre care au tot vorbit. Altfel, o să vedem la alegeri, vorba străzii, PSD, PNL, aceeași mizerie... Adică nu vom vedea nimic nou. Eu oricum cred că nu vom vedea înnoire decât la următoarele scrutine, nicidecum la aceste alegeri fie locale, fie parlamentare”, a comentat sociologul Ioan Hosu.

Protocolul PNL-PSRO, o reacție la colaborările PSD

Politologul clujean George Jiglău subliniază, în același timp că partidele mari au de câștigat din aceste colaborări doar imagine.  


“Ceea ce vedem azi, această colaborare a PNL cu partidul lui Geoană este un fel de răspuns la colaborările încheiate între PSD cu UNPR și ALDE, colaborări stânga cu dreapta. ALDE și UNPR nu au avut niciodată curaj în alegeri, mereu s-au lipit de partidele mari. Cât despre Cluj, partidul lui Geoană de exemplu, este inexistent. Cred că singura șansă pentru partidele mici care au apărut și vor mai apărea este să se coalizeze între ele, nicidecum să colaboreze cu PSD sau PNL, pentru că de fapt au apărut ca reacție la acestea, pentru a schimba ceva”, explică, la rândul său, politologul clujean George Jiglău.