monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc: „România este ferită de pericolele economice majore”

Măsurile „nepopulare” luate de Guvern au ferit România de colaps, susţine premierul Emil Boc.

Şeful Executivului, Emil Boc, a declarat sâmbătă la Cluj că, datorită măsurilor dure luate în anul 2010, România nu ajuns în colaps.

Emil Boc a declarat sâmbătă la Cluj că, în ciuda măsurilor nepopulare şi a reformeler dure, s-a făcut ceea ce trebuia şi la timp, astfel încât România este ferită acum de pericole majore sau derapaje. Boc a mai precizat că reforma apartului bugetar, deşi a fost dureroasă şi a adus Guvernului nepopularitate, a ferit până la urmă ţara de colaps

„Mulţi ne critică pentru măsurile luate atunci, în 2010, dar lecţia Greciei a arătat că am făcut ceea ce trebuia. Altfel, România era în colaps. Acum România are o stabilitate economică relativă, dar trebuie să nu se facă paşi înapoi”, a spus premierul.

Datorie publică sub media UE

Boc a explicat că România are o datorie publică de 31% din PIB, cu mult sub media Uniunii Europene, care este de 60% din PIB, şi cu mult sub cea a Greciei, Portugaliei sau Italiei. “Datoria publică este ţinută sub control, iar România este ferită în acest moment de pericole economice majore”, a argumentat premierul. El a criticat totodată măsurile şi politica promovate în 2008, care s-au dovedit a fi falimentare. “Cei care militează pentru creşteri de salarii sau pensii fără acoperire o fac doar pentru voturi. Acea politică a adus ţara în pragul falimentului”, a adăugat Boc.

Cu 158.000 mai puţini bugetari

Premierul a mai precizat că, în ciuda nepopularităţii la care a ajuns, Guvernul a reuşit să facă reforma aparatului bugetar. Mai mult, aceasta a fost o parte din măsurile de consolidare a sistemului imunitar al ţării. “Dacă raportăm la 1.398.757, câţi bugetari erau în 2008, vedem că avem un minus de 158.983 de posturi, ceea ce înseamnă reforma aparatului bugetar. Guvernul e nepopular pentru că 158.000 de posturi au fost reduse din sistemul public. Acum Guvernul plăteşte pe termen scurt costul nepopularităţii. Dar astfel am salvat economia de la colaps, am repus România pe drumul dezvoltării”, a explicat premierul. Important este - a amintit din nou şeful Executivului - ca România “să nu facă paşi înapoi pentru a fi ferită de colaps sau alte derapaje”.