monitorulcj.ro Menu
Politică

Autostrada Transilvania, conectată cu Ungaria

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, şi ministrul ungar al Dezvoltării Naţionale, Pal Volner, au semnat azi la Budapesta două acorduri interguvernamentale pentru conexiunea autostrăzilor Arad-Nădlac şi Cluj Napoca-Santăul Mare (Borş) cu autostrăzi din Ungaria.

Acordurile vizează conexiunea cu autostrăzile Csanadpalota-Mako-Szeged şi Nagykereki-Szolnok.

 

România şi Ungaria vor înfiinţa câte un grup de lucru alcătuit din experţi, pentru fiecare conexiune de autostradă, care se va reuni alternativ pe teritoriile celor două state, şi la care vor participa specialişti din domeniul proiectării, construcţiei, întreţinerii şi managementului de drumuri şi poduri.

„De la întâlnirea cu domnul Volner de la Bucureşti din decembrie 2010 s-au realizat progrese considerabile în contractarea fondurilor europene pentru infrastructura de transport, după ce în ultimele luni am semnat contracte de 1,4 miliarde de euro”, a declarat Boagiu într-un comunicat.

Autostrada Cluj-Napoca-Santăul Mare (Borş) face parte din Autostrada Transilvania, proiect început în 2003 de compania americană Bechtel pe traseul Braşov-Cluj Napoca-Borş (415 km). Până în prezent au fost contruiţi doar 52 km din autostradă, iar lucrările sunt oprite de la începutul anului, din lipsă de fonduri.

Sursa de finanţare pentru acest proiect este exclusiv bugetul de stat. În luna mai, Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România avea o datorie către Bechtel de 90,4 mililoane euro, la care se adaugă TVA în valoare de 90,3 milioane lei.