monitorulcj.ro Menu
Politică

ALEGERI LOCALE 2016 Cine are nevoie de ajutorul UDMR la Cluj?

UDMR a obţinut în Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca mai multe voturi decât PSD Cluj.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca că este mulţumit de rezultatul obţinut de formaţiunea sa la alegerile locale. În ceea ce priveşte o posibilă alianţă, liderul UDMR dă de înţeles că liberalii ar fi prima opţiune pentru a conduce judeţul. De asemenea, Kelemen Hunor şi-ar dori ca Anna Horvath să-şi păstreze funcţia de viceprimar.

„Emil Boc poate face majoritatea singur şi poate pune ambii viceprimari. Dar, dacă doreşte să continuăm colaborarea foarte bună de până acum, o vom face cu tot dragul", a spus Kelemen.


În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean, Kelemen a precizat că Uniunea va sta la negocieri atât cu PNL, cât şi cu PSD. „Categoric vom discuta cu toată lumea, dar vom ţine cont, ca peste tot, de rezultatul votului şi de interesul comunităţii locale", a spus şeful UDMR. De cealaltă parte, Emil Boc a precizat că doreşte să colaboreze şi în continuare cu UDMR. Cu alte cuvinte, cel mai probabil UDMR va obţine un post de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Cluj, poate în persoana lui Vakar Istvan, şi un viceprimar la Cluj-Napoca, posibil tot Anna Horvath.

Potrivit numărătorii paralele a voturilor realizată de PSD, procentele finale ale partidelor care vor forma viitorul deliberativ judeţean ar fi PNL – 38%, PSD – 26,7%, UDMR – 14%. Reprezentanţii PSD şi-au făcut deja primele calcule şi arată că la Consiliul Judeţean PNL ar urma să obţină 18 mandate, PSD, 12 mandate, iar UDMR, 7 mandate.


„Am pierdut al treisprezecelea consilier la câteva voturi", susţine liderul PSD Cluj Remus Lăpuşan. O ipoteză ar putea fi ca PSD să facă majoritate cu UDMR şi să îl impună pe Cornel Itu şi să cedeze funcţiile de vicepreşedinţi UDMR-ului.

Potrivit liderului UDMR Kelemen Hunor, o decizie finală privind alianţa pe care Uniunea o va forma la Consiliul Judeţean Cluj va fi luată abia vineri.


PNL a obţinut 42,11% din voturi la alegerile locale pentru Consiliul Judeţean Cluj, fiind urmat de PSD şi UDMR, singurele formaţiuni care au trecut pragul electoral de 5%, relevă rezultatele parţiale comunicate de BEJ Cluj ieri la ora 12.00. Rezultatele finale ale alegerilor locale pentru judeţul Cluj vor fi comunicate astăzi la ora 11.00.