monitorulcj.ro Menu
Politică

Azi în Parlament- Adrian Oros: “Declarația propusă Senatului de Călin Popescu Tăriceanu este un gest inadecvat și inutil”

În politica externă, un stat își apără interesele folosind o singura voce, este nevoie de o politică concertată a tuturor forțele politice în apărarea unui singur țel: statalitatea și bunăstarea cetățenilor, consideră deputatul PNL de Cluj Adrian Oros.

România a fost, este și va fi un susținător constant al aspirațiilor de integrare europeană ale Moldovei, împlinirea destinului comun se poate realiza numai pe cale europeană, iar SUA- în calitate de cel mai apropiat aliat al UE- garant de securitate al NATO și implicit al României, înțelege pe deplin că țara noastră este cel mai important factor și pivot de stabilitate în zonă.

"Relație politică bună pe care o avem cu SUA trebuie să își atingă deplinul potențial și în plan  democratic, economic și social.


Nu are rost ca Senatul să își asume un asemenea text care depăşeşte normele diplomatice şi tensionează inutil relațiile. Ne dorim a modifica textul în sens constructiv, subliniind sprijinul consistent oferit Moldovei de România și susținerea parcursului european al Republicii Moldova, mai ales acum când la Chişinău se pregătesc primele alegeri prezidențiale.

De altfel, ambasada americană de la Bucureşti a clarificat situația creată de declarațiile oficialului american şi nu este necesară o escaladare politicianistă a subiectului.


În aceeaşi linie, preşedintele Iohannis a lansat un apel la decență şi cumpătare în ceea ce priveşte politica externă a României (ar fi prima oară când Senatul României ar avea o asemenea reacție la adresa SUA). De altfel, când unii oficiali ruşi, inclusiv Putin, au făcut referiri inadecvate la adresa României, domnul Tăriceanu nu a a simțit nevoia unei declarații de acest tip.

Interesul nostru nu este de a participa la o dispută sterilă și disproporționată de tipul “Parlament versus oficial american", ci de a sprijini Republica Moldova în eforturile sale de a traversa o perioadă dificilă în parcursul său european.


Sunt convins că toată lumea își dorește o democrație funcțională în Moldova . Declarația de Independență a Moldovei, de acum 25 de ani, este un document fundamental care consacră limba română ca limbă de stat, care recunoaște cultura și repară istoria comună a celor două țări, spiritul deschis și constructiv al relațiilor româno-moldovenești, dar și altceva, poate mai puțin vizibil acum, dar cel puțin la fel de important: condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov.

Consider că cea mai potrivită intervenție a avut-o președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti care in discursul său din 31 august, cu ocazia sărbătorii Zilei Limbii Române, a cerut Parlamentului de la Chișinău să pună in aplicare decizia Curții Constituționale din 2013 și să modifice articolul 13 al legii fundamentale, astfel incât limba de stat să fie limba română”, spune Oros.